vineri, 5 noiembrie 2010

VESY

11/5/2010 10:05sursa: Ziarul Financiar
Dupa ce a evitat falimentul, (VESY) nu mai face fata comenzilor
Conducerea producatorului de vase emailate si sobe Ves Sighisoara (VESY) spune ca a reusit sa redreseze activitatea companiei si ca in prezent cererea de pe piata depaseste capacitatea proprie de productie ca urmare a orientarii vanzarilor spre export. Vanzarile la extern au urcat cu 50% in acest an si au ajuns sa aiba o pondere de 40% din afaceri. "Acum un an, pe vremea aceasta, se faceau pariuri cinice in cadrul Ves pe data la care compania va da faliment. Pariurile izvorau din disperarea si lipsa de perspectiva a angajatilor. Proiectiile de cash-flow aratau ca la jumatatea lunii martie urma sa se puna lacatul pe usa fabricii. Au fost momente foarte dificile pe care am reusit sa le depasim printr-un proces dureros de restructurare prin reduceri drastice de costuri, schimbarea modelului de business si totodata am incercat sa operam cu sanse modeste schimbari de mentalitate", spune Stan Sorin, directorul general la Ves Sighisoara. El a preluat conducerea companiei in luna septembrie a anului trecut, fiind adus la carma Ves de Alexandru Farcas, care intre timp a devenit cel mai important actionar al societatii si a preluat la aceeasi data conducerea Consiliului de Administratie. Farcas, care mai detine si societatea de brokeraj Ventrust Investment din Targu-Mures, a ajuns in urma majorarii de capital derulata recent sa controleze 28% din actiunile Ves Sighisoara, potrivit propriilor declaratii, in conditiile in care numai jumatate din actionari au subscris in cadrul operatiunii prin intermediul careia au adus 1,76 mil. lei (circa 413.000 de euro) in companie. La inceputul anului, presedintele Ventrust controla direct si indirect, prin firma Chimsport, mai putin de 12% din actiunile producatorului de vase emailate. "Da, intentionez sa-mi majorez participatia in cadrul Ves Sighisoara pentru ca am incredere in potentialul companiei. Prin majorarile de capital pe care le-am realizat pana acum ne acoperim necesarul de finantare pe anul 2011. Pentru 2012 si 2012 avem nevoie de alte majorari si contam pe atragerea de bani de pe Bursa", a declarat Alexandru Farcas. Compania a incercat in mai multe randuri sa-i convinga pe actionari sa accepte majorarea capitalului, insa abia anul acesta a reusit sa stranga bani de la actionari. Tot anul acesta a izbucnit un conflict intre firma de brokeraj WBS, controlata de Cristian Sima, care detine 10% din companie si conducerea acesteia. Ves vrea sa investeasca anul viitor 1-2 mil. euro in principal pentru reducerea consumului de energie, compania fiind mare consumatoare de gaze naturale, dar si in tehnologia de producere a vaselor emailate. Conducerea companiei a inceput si un proces de rebranding prin schimbarea siglei societatii, urmand ca in perioada urmatoare sa aiba loc si un proces de rebranding al marcilor. Ves Sighisara a revenit pe profit la jumatatea anului 2010 dupa ce anul trecut a inregistrat o pierdere de peste 3 mil. lei (0,7 mil. euro) pe fondul declinului vanzarilor de vase emailate cu circa 30% si de 5-10% pe segmentul semineelor si sobelor. "Anul trecut Ves Sighisoara producea ce se pricepea cel mai bine si ce a facut de peste 30 de ani, desi nu prea stia cui se adreseaza aceste produse, nu exista o definitie a segmentelor de piata pe are activa, de nisa, studii de piata, iar marketingul lipsea cu desavarsire. Producea pe stoc cat putea ca mai apoi Ťsa vedem ce se mai intamplať", explica Stan Sorin. El a mai spus ca revenirea vanzarilor din acest an se datoreaza reorientarii pietei de pe segmentul premium pe segmentul low-cost ca urmare a crizei, segment pe care se pozitioneaza Ves Sighisoara, iar cererea provine in special din tarile din regiune. Farcas este de parere ca aceasta orientare a clientilor pe segmentul low-cost va da posibilitatea companiilor locale sa performeze pe pietele externe inca 2-3 ani.

joi, 14 octombrie 2010

ARS

0/14/2010 09:12sursa: Wall-Street
(ARS) investeste 3,2 mil. euro in extinderea capacitatii de fabricatie
Producatorul de piese pentru avioane Aerostar Bacau (ARS) va investi 13,76 milioane lei (3,22 mil. euro) in extinderea capacitatilor de fabricatie si asamblare aerostructuri destinate aviatiei civile, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.Durata contractului este de 20 luni, iar finantarea este asigurata din surse nerambursabile, cat si proprii.Investitia a fost aprobata de Consiliul de Administratie in data de 9 octombrie, iar obiectului ei este cresterea cifrei de afaceri a societatii.Aerostar Bacau a raportat pentru primul semestru din acest an un profit net de 1,96 milioane lei, in crestere cu 44,3% fata de aceeasi perioada din 2009.Compania are un capital social de 29,28 milioane lei, divizat in 117,14 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,25 lei. Iarom SA controleaza 71,09% din capitalul social, iar SIF Moldova (SIF2) detine 11,29% din actiuni.Capitalizarea bursiera este de 123 milioane lei (28,8 mil. euro), conform ultimului pret de 1,05 lei/actiune.

ALR

0/14/2010 09:13sursa: Wall-Street
(ALR) tinteste triplarea productiei cu valoare adaugata ridicata
Alro continua strategia de reorientare catre marfurile procesate, cu valoare adaugata mare, si urmeaza sa creasca productia pe acest segment la 120.000 de tone pana in 2015, de la 40.000 de tone pe an in prezent, a declarat pentru Reuters directorul general al Vimetco, Frank Mueller.Alro Slatina are o capacitate de productie de 265.000 de tone pe an, dar lucreaza in regim redus in urma crizei, productia din acest an fiind estimata la 206.000 de tone de aluminiu si marfuri procesate, informeaza Mediafax.Mueller a adaugat ca rafinaria de bauxita Alum Tulcea, care livreaza alumina catre Alro, opereaza in prezent la capacitate redusa, din motive tehnice.Seful Vimetco, proprietarul Alro, considera ca piata globala de aluminiu este in expansiune si anticipeaza ca cererea va creste anul viitor, iar preturile vor fi "bune", de 2.300-2.400 dolari pe tona."Am putea vinde mai mult decat avem. Pretul este unul bun si il vedem la 2.300-2.400 de dolari anul viitor, justificat de aspectele fundamentale", a aratat el.Aluminiul se tranzactioneaza in prezent pe bursa metalelor de la Londra la circa 2.400 dolari pe tona.Vimetco este un producator de aluminiu integrat vertical, care detine o mina de bauxita in Sierra Leone, Alum si Alro in Romania, producand totodata aluminiu si in China, activele de acolo asigurand de altfel cea mai mare parte din capacitatea de productie a grupului.Cifra de afaceri a Alro a urcat cu 22% in primul semestru, la 875,4 milioane lei (211 milioane euro), insa profitul net a scazut cu 18%, la 28,9 milioane lei (6,9 milioane euro). Productia de aluminiu primar a fost de 118.630 tone, nivel comparabil cu cel inregistrat in perioada similara din 2009. Productia de aluminium procesat a fost de 23.583 tone, aproape dublu fata de prima jumatate a anului precedent.Grupul Vimetco, inregistrat in Olanda, detine 84,19% din actiunile Alro, iar Fondul Proprietatea are 10,05% din titluri.

miercuri, 13 octombrie 2010

MPN

10/13/2010 09:05sursa: Curierul National
(MPN) va produce chifle pentru McDonald's din Romania si Bulgaria
Compania de morarit si panificatie Titan va deschide luni, 18 octombrie, o fabrica pe Platforma Titan care va produce chifle pentru restaurantele McDonald's din Romania si Bulgaria.Producatorul de panificatie Titan a inregistrat in primul semestru pierderi de 6,56 milioane lei (1,5 milioane de euro), dupa ce in perioada similara a anului trecut a raportat un profit de 5,02 milioane de lei. Afacerile companiei au scazut cu 4,6%, in intervalul mentionat, la 109,96 milioane lei (26,5 milioane euro).Titan are un capital social de 40,84 milioane de lei, format din 408,48 milioane de titluri, cu o valoare nominala de 0,1 lei. Compania austriaca LLI Euromills Viena detine 97,58% din actiunile societatii, restul revenind altor participanti la capital.McDonald's este prezent in Romania de 15 ani, pana in prezent investind 300 milioane de lei in dezvoltarea afacerilor. In prezent, functioneaza 62 de restaurante in 21 de orase din tara. Pentru acest an, compania isi propune o crestere de 5% a afacerilor, la 436 milioane de lei.Titan a inregistrat in primul semestru pierderi de 6,56 milioane lei (1,5 milioane de euro), dupa ce in perioada similara de anul trecut a raportat un profit de 5,02 milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei a scazut cu 4,6%, in intervalul analizat, de la 115,37 milioane de lei la 109,96 milioane lei (26,5 milioane euro). Veniturile Titan s-au redus cu 2,8%, de la 116,57 milioane de lei la 113,25 milioane lei, in timp ce cheltuielile au fost cu 8,2% mai mari, de 119,63 milioane lei.Pentru 2010, compania a bugetat o cifra de afaceri de 232,2 milioane de lei, in scadere cu 4,1% fata de 2009, si un profit brut de 9,1 milioane de lei, cu 5,3% mai mic decat cel obtinut anul trecut.

vineri, 8 octombrie 2010

IMP

10/8/2010 09:08sursa: Wall-Street
Recursul (IMP) impotriva insolventei va fi judecat in aprilie 2011
Impact Contractor&Developer (IMP) a anuntat faptul ca recursul formulat impotriva deciziei Tribunalului Bucuresti privind deschiderea procedurii de insolventa va fi judecat in 2011, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti. La inceputul lunii august, Curtea de Apel Bucuresti a admissuspendarea provizorie a procedurii de insolventaimpotriva dezvoltatorului Impact Developer & Contractor. Procedura a fost deschisa in iunie la solicitarea firmei Romconstruct, pentru o datorie de 1,36 milioane de lei. Veniturile dezvoltatorului imobiliar s-au diminuat de 2,1 ori in primul semestru, de la 50,2 milioane lei la 23,1 milioane lei, iar compania a trecut pe pierderi. Impact are un capital social de 200 milioane lei, divizat in 200 milioane deactiuni cu o valoare nominala de 1 leu. Cel mai mare actionar al companiei este Dan Ioan Popp, presedintele Consiliului de Administratie si directorul general al Impact, care controleaza 22,06% din titluri, iar Carmen Sandulescu detine 11,6% din actiuni. In actionariat se regaseste si un fond de investitii administrat de Franklin Templeton, respectiv Templeton GIT Emerging Markets, care are 6% din titluri. Capitalizarea companiei este de 87,4 milioane lei (20,4 mil. euro), conform ultimului pret de 0,437 lei/actiune, stabilit in sedinta din 9 iulie.

miercuri, 29 septembrie 2010

SOCP

9/29/2010 08:59sursa: Ziarul Financiar
Doi miliardari romani se lupta pentru 5% din portul Constanta
Socep Constanta, o companie cu afaceri anuale de 11 mil. euro, dar pozitionata strategic in portul Constanta, a devenit miza celei mai aprinse dispute de pe Bursa, intre doi oameni de afaceri care dispun de zeci de milioane de euro, dar sunt cunoscuti mai mult la nivel local, unde isi deruleaza afacerile. Lupta dintre grupul de transport TTS al omului de afaceri Mircea Mihailescu si producatorul de BCA Celco detinut de Ioan si Niculae Dusu pentru preluarea Socep Constanta (SOCP) a urcat pretul actiunilor operatorului portuar cu 60% intr-o saptamana. Imediat ce TTS a platit 3,2 mil. euro pentru 10% din Socep la sfarsitul saptamanii trecute, Dusu a contraatacat cumparand actiuni de 3 mil. euro pentru a-si urca participatia la 43%. Miza disputei este 5% din traficul de marfuri in portul Constanta. Afacerile familiei Dusu s-au ridicat anul trecut la 30 mil. euro, cea mai mare fiind Celco, unde a obtinut un profit de 8 mil. euro. Cei doi mai detin hoteluri pe litoral avand o avere estimata de Forbes la peste 100 mil. euro. De cealalta parte, grupul lui Mihailescu a rulat anul trecut afaceri de peste 110 mil. euro in transporturi, printre companiile detinute de acesta fiind si transportatorul fluvial Navrom Galati. Mihailescu nu apare in topul Forbes, dar anul trecut topul Capital ii evalua averea la peste 100 mil. euro.

joi, 16 septembrie 2010

Angina pectorala

Angina pectorala este definita ca fiind durerea toracica care apare atunci cand celulele musculare ale inimii (miocard) nu primesc suficient oxigen pentru a permite inimii sa pompeze sangele eficient. Scaderea aportului de sange risca sa provoace aparitia durerilor in special in timpul activitatilor fizice, cand inima pompeaza  sangele mai repede si are nevoie de o cantitate mai mare de oxigen. Incetarea activitatii fizice duce la disparitia durerii. Angina este, de obicei, prima manifestare de afectare cardiaca.
Angina pectorala este durerea care arata ca inima este lipsita de oxigen, cel mai probabil deoarece arterele coronariene (arterele care hraneasc celulele inimii) sunt blocate partial din cauza placilor aterosclerotice.

Care sunt tipurile de angina pectorala?
Angina pectorala stabila
•    Angina pectorala tipica sau angina pectorala de efort se caracterizeaza prin crize
dureroase relativ rare, care apar in timpul activitatilor fizice intense si evolueaza de peste 3 luni fara agravare. Durerea care apare in timpul acestui tip de angina dispare dupa incetarea efortului fizic si cedeaza la nitroglicerina (administrata sublingual). 
•    Angina pectorala Prinzmetal este forma atipica de angina pectorala stabila si se
caracterizeaza prin crize dureroase apar in repaus, aproape exclusiv nocturn, adesea spre dimineata, la aceeasi ora (“angina cu orar fix”), au intensitate mare si durata mai lunga (10 – 30 minute). Aproximativ 30% din cazurile cu angina Prinzmetal evolueaza catre infarct miocardic.  Cauza anginei pectorale Prinzmetal este spasmul coronarian secundar inflamatiei vaselor de sange ( lupusul eritematos sistemic, poliarterita nodoasa) sau anumitor malformatii congenitale.
•    Angina pectorala functionala apare in cadrul anemiei, tahicardiei (frecventa
cardiaca mare), stenozei aortica (reduce rezerva coronariana), hipertrofiei de ventricul stang (ingrosarea peretelui ventricular),etc . In aceasta varietate de angina pectorala arterele coronare pot fi  normale.
•    Angina de novo se refera la angina pectorala recent aparuta, care nu poate fi
incadrata in una din tipurile de angina pectorala.
•    Angina pectorala intricata se asociaza cu dureri toracice de alta natura (spondiloza
cervico-dorsala, litiaza biliara, ulcer duodenal, reflux gastro-esofagian).
Angina pectorala instabila  
Angina pectorala instabila  refera la angina pectorala de efort agravata (crizele dureroase  apar mai des decat de obicei si la eforturi fizice mult mai mici sau in repaus).Pacientul cu angina pectorala instabila are un risc mai mare de aparitie a infarctului miocardic. Electrocardiograma arata supradenivelare de ST segment importanta si tranzitorie. In jumatate din cazuri exista asociate extrasistole (contractii cardiace premature) ,bloc atrioventricular (alterarea conducerii electrice dintre atrii si ventricule) sau tahicardie ventriculara.

Care sunt cauzele aparitiei anginei pectorale?
Angina pectorala este aproape intotdeauna secundara unei boli coronariene. Arterele coronariene transporta sangele si oxigenul catre muschiul inimii (miocard). In bolile coronariene, aceste artere au diametru redus prin depunerea de placi aterosclerotice (depozite de grasime si tesut fibros). Aceste depozite pe vasele de sange scad cantitatea de sange care poate circula prin vas. In timpul unui efort fizic, miocardul are nevoie de o cantitate mai mare de oxigen (si, prin urmare, de sange), care depaseste capacitatea asigurata de arterele coronare. Deoarece miocardul trebuie sa continue sa functioneze fara resursele de care are nevoie  transmite semnale catre creier, care declanseaza raspunsul dureros.
Ischemia apare atunci cand un tesut nu beneficiaza de cantitatea de oxigen de care are nevoie. Angina pectorala este datorata ischemiei miocardice (cantitate insuficienta de oxigen la nivelul miocardului). Trebuie facuta deosebirea de infarctul miocardic, care se refera la moartea celulelor miocardice provocata de o ischemie severa si prelungita. In angina pectorala celulele miocardice sunt lipsite de oxigen dar nu mor, de aceea durerea cedeaza la repaus si administrarea de medicamente.
Infarctul miocardic este provocat de evenimente care duc la obstructia completa a fluxului sanguin in arterele coronariene (migrarea cheagurilor de sange, ruptura placilor de ateroscleroza, etc). In angina pectorala nu exista o obstructie brusca, completa a fluxului sanguin, dar diametrul arterelor coronariene nu  este suficient de mare pentru a satisface cererea crescuta de oxigen in timpul unui efort (diametrul intern al arterei coronariene a scazut cu mai mult de jumatate).
Nu toate episoadele de angina pectoral sunt datorate unor boli coronariene. In angina Prinzmetal crizele dureroase se datoreaza spasmului arterelor coronare, care reduce fluxul de sange in aceste vase. Spasmele pot fi datorate consumului de droguri, in special cocaina.

Care sunt factorii de risc pentru angina pectorala?
Factori de risc pentru angina pectorala sunt:
•    istoric familial de boala coronariana la varste tinere, infarct miocardic, angina pectorala sau alte  afectiuni cardio-circulatorii
•    hiperlipidemie (un nivel crescut de colesterol si trigliceride in sange)
•    consumul excesiv de alcool
•    consumul excesiv de sare
•    diabetul zaharat
•    femeile in perioada  post-menopauza 
•    hipertensiunea arteriala
•    absenta activitatii fizice regulate (sedentarismul)
•    obezitatea
•    sexul masculin
•    varsta dupa 40 - 50 ani
•    fumatul
•    stresul

Care sunt simptomele anginei pectorale?
Cel mai important simptom al anginei pectorale stabile este durerea toracica. Tipic durerea este retrosternala (la nivelul sternului), in portiunea medie sau inferioara.Mai rar durerea este strict precordiala (in zona inimii) ,epigastrica sau interscapulara (in spate intre omoplati) sau numai intr-o zona de iradiere (in umarul stang).Pe de alta parte, pacientul arata durerea cu pumnul aplicat pe piept ("face poza"). Rareori arata zona dureroasa cu un singur deget,in punct fix aceasta sugerand mai curand o durere intercostala. Durerea anginoasa iradiaza in umarul stang, maxilar,gat,spate, partea interioara a bratului si mana stanga. Cel mai adesea, degetele nu sunt dureroase. 
Durerea din angina pectorala este descrisa ca o senzatie de arsura sau disconfort.Durerea asociata cu angina pectorala este adesea provocata de efortul fizic intens. De asemenea, poate fi declansata de stres, emotii puternice, frig, vant, raporturi sexuale si consumul unei cantitati mari de alimente. 
De asemenea, durerea anginoasa se poate insoti de dispnee (respiratie dificila si anormala), senzatie de sufocare, transpiratii excesive, greata, varsaturi, anxietate (teama), slabiciune. Aceste simptome asociate apar mai frecvent in infarctul miocardic acut si mai rar in angina pectorala. 
O alta caracteristica a durerii din angina pectorala este faptul ca cedeaza la administrarea nitrati (nitroglicerina) si / sau repaus fizic. Daca durerile cedeaza in mai mult de 20-30 minute dupa administrarea de nitroglicerina, durerea nu este probabil de origine ischemica sau suferinta miocardica este mai severa.
Aceasta durere poate dura de la cateva secunde pana la 3-5 minute. Durerea incepe gradat, atinge un maxim, apoi senzatia dureroasa se estompeaza sau dispare, dupa incetarea efortului sau dupa administrarea de nitroglicerina. Durerea de repaus sau durerea cu durata de mai mult de 10-15 minute este neobisnuita pentru angina pectorala stabila si se intalneste mai ales in angina pectorala instabila. Daca durerea dureaza mai mult de  jumatate de ora trebuie suspectat un infarct miocardic. 
In angina pectorala instabila durere toracica apare la un efort de intensitate mai mica sau chiar in repaus , este mai puternica decat de obicei la acelasi nivel de efort, persista chiar si dupa incetarea efortului fizic sau dupa administrarea nitroglicerinei. Angina pectorala instabila poate fi un avertisment de infarct miocardic acut.

miercuri, 15 septembrie 2010

Japonia intervine pe piaţa valutară pentru prima dată din 2004

Japonia a intervenit pe piaţa valutară pentru prima dată din 2004, după ce aprecierea yenului la maximul ultimilor 15 ani faţă de dolarul american a ameninţat revenirea economiei, scrie Bloomberg.

Ministrul Finanţelor Yoshihiko Noda a declarat că cânzările de yeni au fost unilaterale. Un alt oficial al cabinetului ministerial a declarat că autorităţile consideră nivelul de 82 yeni/dolar un prag de rezistenţă şi pe acesta îl vor apăra.
Cursul a atins 82,88 yeni pe dolar, iar moneda niponă s-a depreciat ulterior, după intervenţia autorităţilor, la peste 85 yeni/dolar, coborând sub acest nivel pentru prima dată în două săptămâni.
Yenul s-a apreciat cu 11% faţă de dolar de la mijlocul lunii mai până marţi. Creşterea puternică a monedei nipone vine pe fondul situaţiei economice incerte din Statele Unite şi problemelor de ordin financiar-fiscal din Europa. Yenul este perceput ca o monedă "de refugiu" în perioade de risc ridicat.

sursa: zf.ro

miercuri, 25 august 2010

SRT

Siretul Pascani va intra in insolventa


Consiliul de administratie al Siretul Pascani (SRT) a aprobat introducerea cererii pentru deschiderea procedurii de insolventa prin reorganizarea activitatii, din cauza situatiei financiare a companiei, potrivit unei informari remise Bursei de Valori Bucuresti.
“Analizand situatia economico-financiara din care s-a observat ca, pe fondul actualei crize financiare, societatea se confrunta cu o situatie economica dificila, tradusa in acumularea unor debite restante, provenite in special din credite si dobanzi bancare, impozite si taxe datorate catre Directia Finantelor Publice, s-a aprobat de catre membrii Consiliului de Administratie, introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolventei prin reorganizarea activitatii”, se arata in comunicat.

Compania a trecut pe pierderi in primele sase luni ale anului, cu un rezultat negativ de 1,78 milioane lei, in timp ce datoriile s-au majorat cu 32% la 12,92 milioane lei, fata de cifrele din perioada ianuarie-iunie din 2009.

Compania are un capital social de 15,87 milioane lei, impartit in 158,76 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei. Principalul actionar al companiei este Scala Real Estate, cu o detinere de 32,97%, in timp ce SIF Transilvania detine 10,78%, iar Euro Continental Invest are 10,75%.

Valoarea de piata este de 5,12 milioane lei (1,21 mil. euro), conform ultimului pret de 0,0323 lei/actiune.
Lucia Maxim, 23 August 2010

CMF

8/25/2010 09:06sursa: Wall-Street
Afacerile (CMF) au urcat cu 31% in primele sase luni
Comelf Bistrita (CMF) a inregistrat in primul semestru al anului o crestere a afacerilor de 31%, la 46,77 milioane lei (11,3 mil. euro), in timp ce profitul s-a redus cu 19% fata de rezultatul din perioada similara din 2009, potrivit informatiilor financiare remise Bursei de Valori Bucuresti.Astfel, la finalul lui iunie profitul net al companiei a fost de 146.160 lei (35.300 euro), in timp ce veniturile s-au ridicat la 56,94 milioane lei, in crestere cu 44% fata de cele din primele sase luni ale anului trecut.Costurile din perioada ianuarie-iunie din 2010 au urcat cu 45%, pana la 56,71 milioane lei.Compania are un capital social de 13,58 milioane lei, impartit in 23,41 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,58 lei. Principalul actionar este Uzinsider SA, cu o detinere de 76,78%.Capitalizarea Comelf este de 48 milioane lei (11,3 mil. euro), conform ultimului pret de 2,05 lei/actiune.

miercuri, 26 mai 2010

Zaharul...

Zaharul, desi este un aliment natural, este unul dintre cele mai controversate alimente din ziua de azi din cauza efectelor negative pe care le are asupra sanatatii. Din acest motiv doctorii recomanda in unanimitate inlocuirea zaharului cu ciocolata neagra, fructe proaspete si mere de albine.

Cantitatea de zahar din dieta zilnica nu trebuie sa depaseasca 10% din necesarul caloric. Acest lucru presupune consumul a 60 de grame de zahar pe zi in cazul barbatilor si 50 de grame in cazul femeilor. Nutritionistii sfatuiesc ca, in momentul in care ne stabilim un plan alimentar, sa consultam in primul rand etichetele produselor pe care dorim sa le consumam.

Prin rafinare, zaharul pierde continutul de proteine si ajunge sa furnizeze un numar mare de calorii daunatoare organismului.

"Indiferent de starea de sanatate si de forma fizica in care ne aflam, zaharul este daunator. Indiferent daca este consumat in ciocolata sau in prajituri, in bomboane sau in sucuri dulci, zaharul este format din glucoza si fructoza care se absorb instantaneu si duc la cresterea glicemiei si la eliberarea deinsulina in exces", a explicat medicul Lygia Alexandrescu, nutritionist, consultant la clinica "Natural Silhouette", informeaza Adevarul in pagina electronica.

Medicii explica efectul daunator al zaharului prin obosirea pancreasului, care nu mai pote elibera suficienta insulina pentru neutralizarea glucozei. In acest caz, glucoza se acumuleaza in sange, iar persoana in cauza este diagnosticata cu diabet de tip 2. In general, obezitatea este primul semnal de alarma in cazul unui consum excesiv de dulciuri.

"Zaharul joaca un rol negativ si in sanatatea dentara. Bacteriile care se formeaza si se dezvolta pe suprafata dintelui folosesc drept sursa de energie zaharul. Ele se multiplica rapid, depunerile cresc si se transforma intr-un fel de depozit lipicios pe care saliva nu-l poate indeparta si care, in timp, favorizeaza aparitia cariei.

Zaharul se gaseste in alimentatie sub mai multe forme. Exista astfel patru clase de zaharuri simple care sunt considerate de nutritionisti ca fiind daunatoare pentru sanatate atunci cand sunt consumate in cantitati mari, pentru o perioada indelungata: glucoza, fructoza, maltoza si mierea.

Doar o treime din zahar provine din dulciuri, in rest putand fi vorba despre fructe, bauturi si chiar lapte. Doar ca organismul trateaza toate zaharurile la fel, folosind ceea ce transforma in glucoza si stocand sub forma de grasime surplusul.

Diferenta e ca zaharurile din fructe sunt absorbite mai lent, in timp ce cele din dulciuri maresc nivelul de zahar din sange la un nivel care devine periculos pentru artere, imbatranindu-le. In plus, zaharurile din fructe vin si cu nutrienti sub forma devitamine, minerale etc.

Iar natura vine cu doze mici de zahar: 3 lingurite intr-un pahar de 220 de ml de lapte versus 8 lingurite, intr-o cutie de Cola. Iar merele sau laptele nu sunt consumate in aceleasi cantitati ca si inghetata, de exemplu.

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Antibioticele naturale



 Usturoiul, ceapa, mărarul, busuiocul, cimbrul şi hreanul acţionează asupra bacteriilor în acelaşi mod ca şi antibioticele. Spre deosebire de acestea, „medicamentele“ din natură au mai puţine efecte secundare.
Considerat de foarte mult timp un „aliment-miracol”, usturoiul este recunoscut datorită conţinutului bogat în vitamine (complex B, C), în minerale (calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc şi seleniu), dar şi datorită proprie tăţilor sale antibiotice, antiseptice şi antifungice.
Studiile recente au demonstrat că substanţele conţinute de usturoi pot neutraliza 60 de specii de ciuperci şi 20 de specii de bacterii, printre care şi pneumococul responsabil pentru apariţia pneumoniei şi stafilococul auriu.
Datorită acestor calităţi, este indicat să consumi zilnic unul sau doi căţei de usturoi. În cazul în care optezi pentru usturoiul verde, adaugă frunzele proaspete în salată.
Ceapa se consumă în stare crudă
Un alt antibiotic natural care face parte din aceeaşi categorie cu usturoiul este ceapa, una dintre cele mai folosite legume la noi în ţară. Ea are proprietăţi antiseptice, antivirale, antibacteriene şi antifungice. Atenţie însă, ceapa trebuie consumată în stare naturală, în niciun caz fiartă sau prăjită, dacă vrei să beneficiezi la maximum de proprietăţile sale!
Mărarul curăţă aparatul respirator
Mărarul previne infecţiile bacteriene şi, în plus, descongestionează căile respiratorii, fiind util pentru combaterea virozelor. Însă nu este indicat să-l adaugi în mâncare sau în salate dacă a stat mai mult de patru zile în frigider.
Busuiocul distruge bacteriile
Busuiocul conţine peste 80 de substanţe nutritive, printre care vitaminele A şi C, magneziu, fier, calciu şi potasiu. Este recunoscut pentru faptul că are efecte antiinflamatoare asemănătoare cu ibuprofenul, dar şi pentru capacitatea sa de a împiedica înmulţirea bacteriilor, mai ales în cazul virozelor respiratorii.
Deoarece are în conţinut ulei volatil, este bine ca busuiocul să fie adăugat în mâncare la sfârşitul preparării acesteia. În plus, frunzele verzi sau uscate se utilizează pentru a da aromă sosurilor, salatelor şi murăturilor.
Hrean, în caz de bronşită
Rădăcina de hrean este bogată în vitaminele B şi C, în fier, magneziu, calciu, potasiu şi în substanţe cu acţiune antibacteriană. În plus, are efect expectorant, bronhodilatator şi întăreşte sistemul imunitar. Este indicată pentru combaterea gripei, sinuzitei şi bronşitei. Atenţie însă, rădăcina de hrean trebuie consumată cu moderaţie, deoarece, în exces, poate duce la iritarea tractului gastrointestinal!


Dintre toate legumele cu proprietăţi antibiotice, usturoiul este cel mai eficient. El conţine în principal: uleiuri volatile, săruri minerale (iod, siliciu, sulf, sodiu, potasiu) şi substanţe cu proprietăţi antibiotice (alicina, garlicina).
Usturoiul este recomandat în profilaxia şi în tratamentul bolilor infecţioase, afecţiunilor pulmonare, hipertensiunii arteriale, tulburărilor de circulaţie periferică, varicelor, aterosclerozei (profilaxie), edemelor, litiazei urinare şi parazitozei intestinale.
Calităţi
Ceapa, consumată crudă, are proprietăţi antiseptice, antivirale şi antifungice.

Publicat in EcoMagaizn

miercuri, 7 aprilie 2010

ARS

4/6/2010 10:13sursa: Cotidianul
Avioanele second hand F-16 ridica pretul actiunilor (ARS)
Conducerea companiei Aerostar Bacau afirma ca este pregatita sa asigure servicii de mentenanta pentru avioanele de lupta de tip F-16 cu care va fi dotata armata romana. In saptamana care s-a incheiat, indicii bursieri BET si BET-C au inregistrat o crestere de 1,52%, respectiv 3,67 procente, in timp ce BET-FI a avansat cu 6,66%. Lichiditatea medie zilnica s-a apreciat cu aproape 50% pana la 38,57 milioane, in timp ce capitalizarea bursiera a urcat cu 3,2% fata de saptamana anterioara, pana la 100,78 miliarde de lei. Titlurile Aerostar Bacau au avansat cel mai mult in ultimele 5 sedinte de tranzactionare, cu peste 30 de procente (mai precis cu 31,96%) iar de la inceputul anului actiunile si-au dublat pretul. Compania a obtinut in 2009 un profit net cu 7% mai mare fata de perioada din 2008 iar consiliul de administratie a propus acordarea unui dividend de 0,068 lei/actiune, in crestere cu 4,6% fata de cel aferent exercitiului financiar din 2008. Pe locul doi in topul cresterilor se afla actiunile Transilvania Constructii cu 30,47% urmate de actiunile Artrom cu 25,22%. Pe o piata in crestere cea mai semnificativa corectie a saptamanii a apartinut actiunilor Sinteza, cu o cadere de 11 procente. In 2009 societatea a obtinut un profit de 8 ori mai mare decat cel din 2008. Si titlurile Uztel Ploiesti au coborat cu 10,47% in ultima saptamana dupa avansurile importante din ultima perioada. Pe locul trei in topul caderilor se afla actiunile Farmaceutica Remedia Deva cu 3,85%. De la inceputul acestui an indicii BET si BET-C au urcat cu 30,03% respectiv 33,45 procente, in timp ce BET-FI se afla cu 42,67 procente peste nivelul inregistrat pe 24 decembrie 2009.

marți, 6 aprilie 2010

Alro si Hidroelectrica, acord preferential de peste 100 mil. €/an

Producatorul de aluminiu Alro Slatina, controlat de grupul Vimetco detinut de investitori rusi, a semnat la sfarsitul saptamanii trecute cu Hidroelectrica un contract de achizitie a 3TWh anual pana in 2018, la un pret de circa 31-37 euro/MWh, cu 25% mai mare decat anul trecut. La acest cost, valoarea contractului pe noua ani s-ar putea ridica intre 850 mil. euro si un un miliard de euro. 1 Terrawatt (TWh) este egal cu un milion de megawati (MWh). Cantitatea contractata anual de Alro reprezinta aproximativ 5,5% din consumul de energie al Romaniei din 2009, de 55 TWh, fiind cel mai mare consumator industrial de energie din Romania.
Cele doua parti s-au grabit sa semneze noul contract inainte de intrarea in functiune a celor doua companii energetice gigantice - Electra si Hidroenergectica - infiintate de Guvern in luna ianuarie. Mihai David, directorul general al Hidroelectrica, sustinea la sfarsitul anului trecut ca nu va mai vinde energie la preturi de circa 25 de euro pe MWh, ci la un cost de peste 44 de euro pe MWh, atat cat este estimat costul de productie al celor doua companii gigant. Insa potrivit estimarilor, noul contract cu Alro a fost semnat la un pret mai mic de 44 de euro/MWh. Reprezentantii Alro nu au dorit sa faca public pretul la care vor achizitiona energie electrica, insa anul trecut compania cumpara energie cu 25-30 de euro/ MWh, potrivit unor informatii din piata.
Pretul energiei achizitionate va fi stabilit in functie de o serie de factori, precum cotatia aluminiului la bursa metalelor de la Londra. Astfel, daca pretul aluminiului va creste, se va mari si costul platit pentru pretul energiei.

sursa: ZF

sâmbătă, 27 martie 2010

Asiguratorii se lupta din nou pentru deductibilitate

Companiile de asigurari incearca din nou sa convinga Ministerul Finantelor sa acorde deductibilitate fiscala primelor platite pentru politele de asigurare de viata, sustinand ca astfel piata va creste mult mai rapid, iar economia va beneficia de investitii suplimentare de 3,6 mld. lei (circa 900 mil. euro) in urmatorii cinci ani.
Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare (UNSAR) si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) urmau sa trimita ieri scrisori premierului, ministrului de finante, ministrului muncii si comisiilor de specialitate din Parlament in care solicita introducerea deductibilitatii fiscale a primelor pentru politele de asigurare de viata incheiate pe cel putin 10 ani, in limita a 400 de euro pentru persoanele fizice si tot atat pentru companiile care ofera acest beneficiu angajatilor lor. Si in anii trecuti asiguratorii au avut astfel de incercari, dar acestea au esuat.
"Este o dorinta mai veche a celor care activeaza in asigurari de viata, sa convinga Ministerul Finantelor ca stabilirea unei deductibilitati pentru aceste polite este benefica atat pentru piata asigurarilor de viata, cat si pentru bugetul Romaniei", a declarat Angela Toncescu, presedintele CSA.
Potrivit unui studiu realizat de UNSAR, deductibilitatea fiscala ar duce la cresterea pietei asigurarilor pana la 5,9 mld. lei in 2015, in timp ce fara aceasta facilitate piata ar ajunge la numai 2,9 mld. lei. Ponderea in PIB a primelor brute subscrise din asigurari de viata, un indicator important al dezvoltarii acestei industrii, s-ar dubla odata cu introducerea acestei facilitati, la 0,63% in 2015, fata de 0,3% in prezent. Fara deductibilitate ponderea pietei in PIB ar urca foarte putin, la 0,35%.
Deductibilitatea fiscala este aplicata in aproape toate tarile din regiune, dar si in statele vestice, insa in Romania autoritatile au declarat de mai multe ori ca, in contextul impozitarii veniturilor si a profiturilor cu o cota unica si nu un impozit progresiv (asa cum era inainte de 2005), deductibilitatea nu poate fi aplicata. Pe de alta parte, contributiile la fondurile de pensii private facultative sunt deductibile in limita a 400 de euro pe an pentru angajat si angajator.
In Bulgaria, de exemplu, primele platite pentru asigurarile de viata sunt deductibile in limita a 10% din venitul anual al asiguratului. In Slovacia limita este de 300 de euro/an, iar in Cehia de 400 de euro/an.
"Introducerea pragului de 400 de euro pe an ar stimula cresterea primei de asigurare. In prezent doar 10% din contracte au o prima de 400 de euro, iar deductibilitatea cred ca ar urca ponderea la 60%", afirma Cornelia Coman, vicepresedinte al UNSAR si directorul general al ING Asigurari, liderul pietei de asigurari de viata.
In 2009 piata asigurarilor de viata a scazut cu 13%, pana la 1,62 mld. lei.
"Propunerea noastra este ca toate primele platite dupa intrarea in vigoare a acestei facilitati sa fie deductibile, chiar si cele pentru polite incheiate in trecut", mai spune Coman. Ea estimeaza ca aproximativ 80% din contracte vor beneficia de deductibilitate, restul de 20% fiind asigurari atasate creditelor contractate pentru perioade mai mici de zece ani.
sursa:ZF

marți, 23 martie 2010

CMF

3/23/2010 10:07sursa: Curierul National
(CMF) investeste 2,8 mil. euro in capacitatea de productie
Producatorul de utilaje Comelf Bistrita (CMF) va investi in acest an pana la 2,8 milioane euro pentru extinderea si modernizarea capacitatilor de productie, transmite Mediafax. Din suma totala, 800.000 de euro vor proveni din resurse proprii, iar diferenta din fonduri europene, potrivit informatiilor comunicate actionarilor convocati pentru o Adunare Generala la 14 aprilie. Firma a raportat pentru 2009 o cifra de afaceri cu 43,5% mai redusa, de 71,05 milioane lei, si un profit de 332.300 lei, de la un castig net de doua milioane lei in 2008. Aproape 85% din productie a fost exportata. Activitatea de baza a firmei este productia de utilaje si echipamente pentru protectia mediului, pentru industria energetica, subsansamble pentru utilaje terasiere si montaj utilaje terasiere.

miercuri, 17 februarie 2010

RRC

2/17/2010 08:49sursa: Curierul National
Actiunile (RRC) sunt suspendate de la BVB, pentru majorarea pretului din oferta
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a suspendat ieri de la tranzactionare, actiunile Rompetrol Rafinare (RRC), printr-o decizie a CNVM, pana la data aprobarii unui amendament privind majorarea pretului oferit de The Rompetrol Group in cadrul ofertei publice de preluare a companiei, informeaza Mediafax. Grupul Rompetrol a cumparat, luni, 15,7% din actiunile Rompetrol Rafinare, pentru 248,4 milioane lei, la pretul de 0,075 lei/titlu, cu 1,2% peste cel propus in oferta de preluare, si ar trebui sa majoreze cotatia in oferta. In urma operatiunii, The Rompetrol Group si-a majorat participatia la Rompetrol Rafinare de la 76% la 91,7%. Oferta de preluare a inceput luni si era programata sa fie incheiata la 12 martie, iar pretul propus de KazMunaiGas era de 0,0741 lei/actiune. KazMunaiGas vizeaza achizitia a 5,062 miliarde de actiuni, reprezentand 23,99% din capitalul social al Rompetrol Rafinare. Valoarea totala a operatiunii se ridica la 375,1 milioane lei, cea mai mare operatiune de preluare ca valoare din istoria BVB. Grupul Rompetrol a preluat luni 65,45% din actiunile vizate in oferta. The Rompetrol Group (TRG) este controlat integral de compania KazMunaiGas, din Kazahstan, care a preluat, in 2007, 75% din Rompetrol, fondat de omul de afaceri Dinu Patriciu, si restul de 25% in iunie 2009. Rompetrol Rafinare are un capital social de 2,109 miliarde lei, divizat in 21,099 miliarde de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei.

marți, 16 februarie 2010

RRC

Rompetrol Group, companie detinuta de kazahii de la KazMunaiGaz, a fost raportata astazi pe Bursa cu achizitia unui pachet de 15,7% din actiunile Rompetrol Rafinare - Petromidia (RRC) pe care au platit in total 248,5 mil. lei (60 mil. euro).

Rompetrol a cumparat 6,5% din actiuni prin intermediul firmei de brokeraj Eastern Securities, controlata de familia senatorului UDMR Attila Verestoy, care detinea un pachet semnificativ de actiuni RRC. Restul de 9,2% din actiuni au fost cumparate prin intermediul BRD, care intermediaza si oferta de preluare lansata de kazahi pentru 24% din RRC.
In urma acestor tranzactii, kazahii mai au de cumparat in oferta putin peste 8% din actiunile RRC.

Pretul platit de kazahi in cadrul acestor tranzactii este de 0,075 lei, mai ridicat decat cel oferit minoritarilor in oferta de preluare care a inceput astazi, de 0,0741 lei/titlu.
In cursul sedintei de astazi s-a transferat pe Bursa prin intermediul a 25 de tranzactii speciale circa 15,7% din capitalul companiei, in cadrul unor tranzactii de peste 60 mil.
sursa: ZF

luni, 1 februarie 2010

RRC

2/1/2010 09:03sursa: Financiarul
ANAF si-a facut cinci scenarii de recuperare a 570 mil. € de la Rompetrol
Dinu Patriciu si mostenirea imposibila lasata kazahilor
Rompetrol este cel mai mare datornic privat la Bugetul de stat din acest an, cu nu mai putin de 570 de milioane de euro din obligatiuni care ajung la scadenta pe 30 septembrie 2010. Financiarul va prezinta o nota de control a ANAF in care sunt prezentate cele cinci optiuni pentru recuperarea la Bugetul de stat a acestei sume care este de doua ori mai mare decat bugetul anual al SRI, egala cu bugetul Ministerului Economiei pe un an si de 50 de ori mai mare decat bugetul pe 2010 al Administratiei Prezidentiale. Cum incearca Fiscul sa ia banii de la debitorii giganti, cum este si Rompetrol Rafinare, pentru a finanta aparatul bugetar lasandu-ne sa respiram intr-un an de criza economica, cand chiar si o taxa de un leu face ravagii in bugetul de venituri si cheltuieli? Cazul Rompetrol este piatra de incercare pentru un tratament egal tuturor agentilor economici care vor sa vada la stat nu numai ca le sunt inventate noi taxe pentru a finanta cheltuielile bugetare, ci si ca acesta lucreaza mai atent cu marii debitori care, daca si-ar plati darile, ar mai usura povara fiscala pentru noi ceilalti. Statul roman a subscris obligatiunile Rompetrol Rafinare pe 26 ianuarie 2004 in contul unei datorii de 2,2 miliarde de lei ale acestei companii, inregistrate pana la data de 05.12.2003. Scadenta obligatiunilor a fost de sapte ani de la data emiterii, iar acestea erau nominative, dematerializate, transferabile, cu o valoare de 25 de euro, purtatoare de dobanda (dobanda este scadenta pe 30 septembrie a fiecarui an). Cea mai fericita optiune prezentata in nota ANAF in urma careia statul nu pierde niciun leu in aceasta afacere este aceea in care actionarul majoritar al Rompetrol Rafinare isi rascumpara integral obligatiunile inainte de maturitate. „Singura optiune prin care statul roman isi conserva valoarea investita in aceste obligatiuni este rascumpararea la maturitate (30.09.2010) sau inainte de aceasta data a obligatiunilor, cu atat mai mult cu cat proiectul de Lege a bugetului pe anul 2010 are prevazut la capitolul venituri aproximativ 2,4 mld. lei, reprezentand suma pe care o are de incasat statul roman de la SC Rompetrol Rafinare SA, se arata in nota de control a ANAF. Valoarea exacta la care Rompetrol Rafinare isi va rascumpara integral obligatiunile va fi actualizata la data rascumpararii cu raportul dintre cursul de schimb euro/lei comunicat de BNR pentru data scadentei (proiectul bugetului de stat mentioneaza un curs euro de 4,2 lei) si cursul de schimb EUR/ROL comunicat de Banca Nationala pentru data emisiunii (38.185 EUR/ROL).
Oricare va fi metoda aleasa, statul va iesi in pierdere
Dupa aceasta prima optiune urmeaza cele care dau batai de cap oficialilor Fiscului si in care, indiferent de modul in care se creioneaza, statul va pierde bani. Cel de-al doilea scenariu pentru recuperarea datoriilor de la Rompetrol Rafinare este cel in care se face conversia integrala a obligatiunilor in actiuni la valoarea actualizata, situatie in care statul va detine un pachet majoritar de actiuni. „In situatia in care Ministerul Finantelor Publice va dori sa-si vanda cota de participare, pretul oferit va fi calculat cu respectarea conditiilor CNVM si a valorii de piata actuale si va fi, in mod cert, mai mic decat valoarea nominala, caz in care statul va pierde bani. In situatia in care SC Rompetrol Rafinare SA Constanta se delisteaza de la Bursa de Valori Bucuresti, Ministerul Finantelor Publice poate negocia un pret de vanzare care nu este supus restrictiilor CNVM, existand posibilitatea ca acesta sa fie sub valoarea nominala, caz in care statul pierde bani”, se arata in acelasi raport al ANAF. Cel de-al treilea scenariu luat in calcul de Fisc merge catre o posibila rascumparare partiala a obligatiunilor si face conversia in actiuni a obligatiunilor ramase. „In aceasta situatie statul va putea obtine o cota sub 50% si i se poate impune vanzarea actiunilor la pretul de oferta practicat in prezenta actiune de preluare obligatorie a actiunilor minoritarilor. Aceasta situatie duce la inregistrarea unor pierderi importante pentru statul roman. Actio­narul majoritar nu poate fi obligat sa ofere un alt pret intrucat sunt posibile contestatii in­ternationale, avand in vedere ca pretul practicat in actiunea de preluare obligatorie este considerat rezonabil si corect fata de piata, iar actiunea de vanzare trebuie sa se realizeze in conditii de maxima transparenta, sustin oficialii ANAF. Cel de-al patrulea scenariu analizeaza posibilitatea negocierii vanzarii actiunilor detinute de stat la Rompetrol cu actionarul majoritar al acestei companii. Indiferent de cota detinuta prin conversia in actiuni, daca societatea se delisteaza de la bursa, atunci vanzarea actiunilor detinute de statul roman se va face prin negociere directa cu actionarul majoritar, situatie in care s-ar putea obtine un pret pe actiune diferit de valoa­rea nominala a actiunilor, sustin oficialii ANAF.
Cel mai nefericit scenariu: kazahii nu platesc, iar statul redevine actionar
Cel de-al cincilea scenariu, care este si cel mai nefericit, se refera la neplata obligatiunilor de catre KazMunaiGaz si la executarea silita a Rompetrol. In situatia in care la data de 30.09.2010 SC Rompetrol Rafinare SA nu face optiune de rascumparare si nici optiune de conversie in actiuni pentru intreaga suma sau pentru o parte din aceasta, ANAF, pe baza documentelor legale intocmite de Unitatea de Trezorerie din cadrul Ministerului Finantelor Publice, detinatoare a obligatiunilor, va trece la aplicarea prevederilor din Codul de procedura fiscala cu privire la executarea silita a sumelor cuvenite bugetului general consolidat, se arata in acelasi document. In pofida situatiei delicate, avocatii Rompetrol Budusan, Baldea si Asociatii nu vin la intalnirile cu reprezentantii statului pe care tot ei le-au solicitat. In cursul anului 2009, SC Rompetrol Rafinare SA Constanta, prin Societatea civila de avocati «Budusan, Baldea si Asociatii», a solicitat Ministerului Finantelor Publice o intalnire de principiu cu privire la conditiile unei eventuale rascumparari anticipate a obligatiunilor, in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 118/2003, solicitare careia ulterior nu i-a mai dat curs, se arata in acelasi raport al ANAF. Casa de avocatura Budusan, Baldea si Asociatii” nu a furnizat, pana la inchiderea editiei, un punct de vedere pe marginea acestei situatii, dar si a negocierilor cu ANAF.
KazMunaiGaz ar vrea sa ramana actionar majoritar
Surse din ANAF afirma ca actionarul majoritar al Rompetrol Rafinare urmeaza sa prezinte in aproximativ o luna punctul de vedere oficial privind stingerea acestei datorii catre Bugetul de stat. Din informatiile de pana acum nu prea au de gand sa plateasca si sunt sanse sa se indrepte catre cel de-al treilea scenariu, in care rascumpara o parte din obligatiuni, iar restul le converteste in actiuni, astfel incat statul sa detina un pachet de aproximativ 40% din Rompetrol Rafinare, sustin sursele citate.

joi, 28 ianuarie 2010

Kazahii au oferit un pret mai mare decat pe Bursa pentru RRC, dar sub pretentiile minoritarilor

Grupul Rompetrol, controlat de compania kazaha KazMunaiGaz, a oferit un pret de 0,0625 lei/actiune in oferta de preluare obligatorie pentru participatiile minoritare de la Rompetrol Rafinare (RRC), compania care detine rafinaria Petromidia.
Pe Bursa, pretul actiunilor RRC era ieri de 0,0618 lei/actiune, insa la sfarsitul anului trecut pretul a sarit de 0,07 lei/actiune, scazand ulterior.
Oferta, care se ridica la circa 80 mil. euro pentru 25% din Rompetrol Rafinare, evaluand compania la 320 mil. euro, este mult sub pretentiile actionarilor minoritari. Un grup de investitori grupati in jurul senatorului UDMR Attila Verestoy, care detin peste 5% din RRC, sustineau la finele anului trecut ca valoarea ofertei ar trebui sa fie de peste 150 mil. euro, adica un pret de peste 0,11 lei/actiune. Calculul lor are la baza pretul de circa 1,7 mld. dolari platit de kazahi omului de afaceri Dinu Patriciu pentru preluarea integrala a grupului Rompetrol si pe faptul ca Petromidia este principalul activ al grupului.
CNVM le-a solicitat kazahilor sa declare pe proprie raspundere daca in contractul de vanzare-cumparare incheiat cu Patriciu exista evaluari separate pentru Rompetrol Rafinare si Rompetrol Well Services, aceasta fiind o conditie pentru aprobarea ofertei. Ieri, CNVM a respins insa oferta pentru RRC pe motiv ca pretul este prea mic. "Motivul pentru care am respins oferta facuta de grupul Rompetrol pentru preluarea participatiilor minoritare la Rompetrol Rafinare este ca pretul din plic, respectiv 0,0625 lei/actiune, este mai mic decat valoarea activului net", au precizat reprezentantii CNVM, care considera ca pretul de oferta trebuie sa fie peste valoarea activului net pe actiune care rezulta din ultimele situatii financiare auditate, de la 31.12.2008, respectiv 0,0741 lei/actiune.
CNVM a aprobat insa oferta Rompetrol Group in valoare de 58,6 mil. lei (14,3 mil. euro) pentru participatia minoritara de 49% din Rompetrol Well Services (PTR), pretul oferit fiind de 0,43 lei/actiune. Pe Bursa, pretul actiunilor PTR era ieri de 0,403 lei/actiune.
"Pretul oferit de grup a fost usor mai mare decat pretul din raportul evaluatorului, care a luat in calcul situatiile financiare neauditate ale companiei la 30 septembrie 2009, insa a fost substantial mai mare decat pretul care rezulta din ultimele situatii financiare auditate, respectiv la 31 decembrie 2008", a declarat pentru ZF Gabriela Anghelache, presedintele CNVM.

sursa: zf

vineri, 15 ianuarie 2010

CBC

Producatorul de materiale abrazive Carbochim Cluj-Napoca (CBC) si-a rectificat bugetul pentru acest an si estimeaza obtinerea unui profit brut de 386.000 lei, de 2,7 ori mai mare fata de valoarea prognozata in aprilie, dar de 2,5 mai mic fata de castigul obtinut in 2008. Totodata, firma a scazut si fondurile alocate investitiilor, la 1,3 milioane lei, de la 2,42 milioane de lei cat era prevazut in planul de buget initial, reiese dintr-un comunicat al Carbochim transmis, luni, Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Firma estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 24 milioane lei, cu circa un milion mai mare fata de valoarea prognozata in primul buget, de 23 milioane de lei. Carbochim a incheiat anul 2008 cu un profit de 924.400 lei, la o cifra de afaceri de 32,3 milioane lei. Firma, listata pe piata BVB, are un capital social de 9,7 milioane lei, divizat in 3,8 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,5 lei. Principalii actionari ai Carbochim sunt Viorel Popoviciu (17,66%), SIF Banat-Crisana (13,08%), Titus Popa (11,16%), Pietro Ionescu (10,78%) si Ion Raducanu (10,6%).
Mediafax 21.12.2009

luni, 11 ianuarie 2010

TBM

1/11/2010 08:59sursa: Wall-Street
(EBS) mentine recomandarea de reducere pentru (TBM)
Analistii Erste Group mentin recomandarea de reducere a expunerii pe actiunile producatorului de componente pentru aeronave Turbomecanica Bucuresti (TBM), din cauza incertitudinii privind perspectivele colaborarii cu Ministerul Apararii Nationale, precum si din cauza scaderea cererii in 2010, potrivit unui raport de analiza.Rezultatele analizei DCF (Discounted Cash Flow, n.r. prezinta previziunea fluxurilor de numerar catre firma pe urmatorii ani si aducerea in prezent a acestor valori) a ridicat pretul-tinta de la 0,076 lei la 0,083 lei/actiune, cu 11% mai mic decat ultima cotatie din piata.“Am estimat vanzari de 62,55 milioane lei in 2009 luand in considerare ca cel de-al patrulea trimestru va fi mai slab, pe fondul asteptarilor ca unii dintre clientii principali (Agusta, Pratt & Whitney) vor aduce venituri mai mici din cauza crizei economice globale”, se arata in raportul Erste.De asemenea, analistii se asteapta ca EBITDA in ultimul trimestru al anului sa depaseasca usor nivelul de 6 milioane lei, ceea ce va duce la rezultatul operational din 2009 sa atinga 6,4 milioane lei.In cursul anului trecut, compania a trecut printr-un amplu program de reducere a costurilor, numarul angajatilor fiind redus cu 30%, la 490 de persoane la finalul lunii septembrie.Pentru acest an, analistii Erste se asteapta ca producatorul sa obtina vanzari de 62 milioane lei din cauza ca afacerile din piata locala vor fi afectate in continuare de catre constrangerile de buget care va impiedica incheierea de contracte cu Ministerul Apararii. De asemenea, Erste estimeaza un profit operational de 5,8 milioane lei in 2010.“Efecte pozitive asupra profitabilitatii sunt asteptate sa inceapa din 2011 ca urmare a revenirii afacerilor a unora dintre clientii strategici”, explica analistii.

miercuri, 6 ianuarie 2010

ZIM

1/5/2010 09:04sursa: Wall-Street
Flamboyant Ventures mai cumpara 18% din (ZIM) si devine cel mai mare actionar
Flamboyant Ventures, un off-shore inregistrat in Insulele Belize, a anuntat ca si-a majorat participatia la 31,87% in cadrul producatorului de tevi Zimtub Zimnicea (ZIM), potrivit unei raportari remise Bursei de Valori Bucuresti, devenind cel mai mare actionar al societatii.Actionarul care si-a cedat participatia de 17,94% nu a fost anuntat, dar procentele sunt similare cu detinerea fostului director al Zimtub, Stelian Dragomir.In noiembrie, Flamboyant Ventures a devenit al doilea actionar al producatorului de tevi, dupa ce a achizitionat 17,93% din capitalul social al companiei.Zimtub a incheiat primele noua luni cu un profit net de 217.125 lei (51.300 euro), dupa pierderile din aceeasi perioada din 2008, in contextul in care cifra de afaceri s-a dublat la 31,71 milioane lei (7,5 milioane euro).Zimtub are un capital social de 12,07 milioane lei, impartit in 4,83 milioane actiuni, cu valoarea nominala de 2,50 lei. Potrivit ultimelor raportari, actionarii principali sunt Interagro SRL si Intergaz SRL, care controleaza 33% din capitalul social, iar Stelian Dragomir are o participatie de 18,34%. De asemenea, Inter Ferm Fantanelele are o detinere de 25,86%.Valoarea de piata a companiei este de 4,36 milioane lei (1,03 mil. euro), conform ultimului pret de 0,905 lei/actiune.

luni, 4 ianuarie 2010

Bike

bike75.gif (2872 bytes)
CYCLING PERFORMANCE TIPS

  Last updated: 12/6/2009

HEART RATE MONITORS


CONTENTS
  • Basic cardiovascular physiology
  • Pros and cons of using a heart rate monitor
  • Definitions
  • Calculating your maximum heart rate
  • Heart rate training zones
  • Training tips using a heart rate monitor
  • Resting heart rate
  • An opposing opinion
The Heart Rate Monitor (HRM) is touted by many cyclists and trainers as the most significant training advance in the last ten years. Although many coaches refuse to work with an athlete without the physiologic training information it provides, HRMs have their detractors. And that small backlash is slowly growing. An alternative to a HRM, not quite as technical and rigid, uses perceived effort as a measure of your level of exertion.

BASIC CARDIOVASCULAR PHYSIOLOGY

First, let's review the basic physiology of the circulatory system asking ourselves the question "What does the heart rate really indicate?" The components of the cardiovascular system are:
  • the heart (the pump)
  • the arteries (a distribution system)
  • the capillaries (the exchange system where gases, nutrients, and other chemical compounds move to and from surrounding tissue
  • the veins (which are the return circuit)
With every heart beat (contraction of the heart pump), a certain amount of blood (stroke volume) is pushed through the system. The contraction frequency of the heart is the heart rate (HR). The amount of blood moved to the cells of the body every minute is the product of the heart rate and stroke volume (HR x strove volume). With physical activity (exercise) more oxygen is required by the muscle cells, and the circulatory system responds by increasing the heart rate (and the cardiac output). With aerobic training, the actual amount of blood pumped per heart beat (stroke volume) increases and the efficiency of the exchange process at the capillary level improves. The result is a lower heart rate for any level of physical activity in the trained versus the untrained individual. Thus aerobic training benefits include:

  • a lower resting heart rate
  • a lower heart rate for a specific level of exertion
  • an increased exercise capacity at an individual's maximum heart rate.
The training effect results when the heart muscle is "stressed" by an increase in cardiac output (just as muscles in the arms and legs respond to the stress of lifting free weights). As the cardiac output is directly proportional to the heart rate, a heart rate monitor (HRM) can be used to structure and monitor an aerobic training program. (For additional background see Basic Exercise Physiology - the cardiac system.) Let's look at the pros and cons on the use of a HRM.

PROS AND CONS

The ADVANTAGES of a HRM include its use:
  • as a motivational tool - like a coach ; brings objectivity to a training program.
  • to teach beginners to read their bodies and avoid anaerobic overtraining.
  • to aid in doling out energy during time trialing or climbing, saving some for the final effort.
  • to analyze race efforts and design a personalized training program.
  • to spot overtraining (heart rate 10% higher than normal on awakening for several consecutive days).
The DISADVANTAGES of a HRM are:
  • its inconsistency - at the same heart rate you're not always putting out the same effort day to day.
  • the lack of scientific support - there is no evidence training with a HRM improve competitive performance.
  • too much data, esp with elaborate HRMs, with little agreement on how to use this information to improve training or performance.
  • the lag time in heart rate response to a change in exertion - 15 to 30 sec lag with 2 to 3 min to stabilize at the new level of exertion.
  • its incompatibility with group training.
  • it distracts from dangerous road hazards.

DEFINITIONS

Here are some definitions you'll encounter in the literature on heart rate monitors:

  • bpm - beats per minute
  • Max HR (MHR) - maximum heart rate (expressed in beats per minute)
  • target heart rate - the training heart rate (usually a range of values)
  • anaerobic threshold (AT)* (synonymous with lactate threshold). Lactate production occurs with muscle cell activity and increases as activity becomes more vigorous. Lactic acid is metabolized by the muscle cells, but at some point they cannot eliminate (or oxidize) the lactate as fast as it is being produced and the blood lactate level begins to increase. In trained athletes, this threshold for lactate buildup occurs at a higher activity level or percentage of the athlete's MHR or aerobic capacity. For all practical purposes, the AT is the highest heart rate you can maintain for a race or hard ride lasting up to an hour. As the AT increases with aerobic conditioning, it is considered one of the standard measurements to track training. The AT is usually reached at 80-90% of your maximum heart rate, but in elite riders rises to 90-93% of their maximum heart rate.(See also Basic Exercise Physiology - measures of cardiovascular fitness.)
  • lactate threshold (LT). See anaerobic threshold.
* Determining your actual Anaerobic Threshold (synonyms are lactate threshold, AT, LT, Concini test). Accurate laboratory determination of your anaerobic threshold requires frequent blood draws while pedaling an ergometer at steadily increasing workloads. But for training purposes, the following approach is an alternative. Using a single gear, start cycling at 35 kph. Slowly increase speed on a flat course by 1km/hr every 300 meters (1/5 mile). Chart heart rate vs speed. Anaerobic Threshold is the "breakpoint" where heart rate levels off relative to speed. Let's assume you have decided to use a heart rate monitor in your training program. The first step is calculating your MHR or maximum heart rate.

CALCULATING YOUR MAXIMUM HEART RATE (MHR)

Interest in the MHR is based on the fact that it is a readily available surrogate for VO2max, the gold standard for assessing exercise capacity and designing training programs. Just as we all vary in height and body habitus, everyone has their own personal maximum heart rate genetically "hardwired". Our maximum heart rate also decreases approximately one bpm (beat per minute) per year. The average MHR of a teenager is 220 beats per minute, but this may vary +/- 11 beats from the average (209-231 bpm). For example, a 40 year old who would be expected to have a MHR of 180 (220-40) could vary from 169 to 191 for his or her own personal MHR.
Another key point is maximum heart rates are "sport specific" i.e. they vary from one sport to another. For a given rate of oxygen consumption, weight bearing activities such as running raise the heart rate more than cycling (part of your weight is supported by the bike). So you cannot use your maximum heart rate from running to plan a cycling training program without risking overtraining.
One of the following two approaches can be used to determine your MHR for cycling. The first is more accurate and the one I prefer. There can be marked discrepancies between the estimated MHR and real life results (up to 5% of the population can have heart rates 20 beats above or below the ESTIMATED figure). And if you are in shape, the typical decline of one beat per minute per year doesn't always hold.

  • Warm up thoroughly (maybe 15 minutes on the flats). On a long, steady hill (doesn't have to be steep)increase effort every minute for at least 5 minutes until you can't go any faster (sitting, not standing). Then sprint for 15 seconds (it is OK to stand at this point). Stop, get off the bike (this is for safety reasons - not mandatory) and immediately check your heart rate at its maximum for a full 30 seconds - then double that number. This will give you a practical maximum heart rate in beats per minute. Similar results can be obtained on a stationary trainer.
  • 220 minus your age in years. A rough figure and much less accurate than the on bike approach.
The only limit to the length of time one can ride at 100% of their MHR is personal discomfort. This level of activity does not "strain" the heart muscle or have other harmful effects on the heart itself. Although this level of activity might be considered in a competitive race or event for a short sprint, maximizing the benefits of a training program is the result of a mixture of recovery and hard days (see below). As the time you can hold 100% MHR is considerably shorter than the time you can ride at 84-90% MHR, the art of racing is finding the right mix to get you to the finish line first. Most competitive athletes train at their lactate threshold (84-90% of their MHR).

HEART RATE TRAINING ZONES

There are 5 training "zones" or heart rate ranges. These are arbitrary divisions and can differ from article to article or coach to coach. They are based on the increase in heart rate (and cardiac output) as the oxygen consumption of the exercising muscle increases, and the concept of the benefits of variable stress in developing the exercising muscle (heart or skeletal). As one moves up the hierarchy of training zones, exercise intensity increases and there is a shift from the use of fat as an energy source for the muscle cell to carbohydrate (below 70% MHR fat is burned preferentially). And as the MHR is reached, there is a shift in the muscle cell towards anaerobic (without oxygen) metabolism with increased lactic acid production.
The Heart Rate Intensity Zones are divided as follows:

  • Zone 1 65% of MHR (recovery rides)
  • Zone 2 65-72% of MHR (endurance events)
  • Zone 3 73-80% of MHR (high level aerobic activity)
  • Zone 4 84-90% of MHR (lactate threshold(LT,AT); time trialing)
  • Zone 5 91-100% of MHR (sprints and anaerobic training)
If you always train at low heart rates, you will develop endurance with no top end speed. Conversely if you train hard most of the time, you'll never recover completely and chronic fatigue will poison your performance. The solution is to mix hard training with easy pedaling in the proper proportions. The best approach is to stay below 80% of maximum heart rate (zones 1 to 3) on your easy days to build an aerobic base while allowing day to day recovery, and then push above 85% when it's time to go hard to improve your high level performance. But avoid training in the no man's land or mediocre middle at 80-85% of MHR where it's too difficult to maintain the pace for the long rides needed to build endurance and allow some recovery time, but not hard enough to significantly improve your aerobic performance and increase your lactate threshold.
Training programs should be individualized, but once a good base is developed early in the season with Zones 1 and 2 exertion, most programs contain the following elements.

TRAINING TIPS USING A HEART RATE MONITOR


Tips for a training week: (see also mileage tips and training options)

  • one long recovery ride - zone 1 or 2
  • one long day (event distance + 10 to 20%) - max hr = to that planned for the event
  • three high intensity days - zone 4
  • one or two interval workout days which are counted as one of the three zone 4 days. For example:
    • warm up - zone 1
    • 20 min - zone 3
    • 5 min - zone 4
    • 7 intervals - hit 90% max, recover to 60 - 65% max
    • 5 min - zone 4
    • 20 min - zone 3
    • warm down - zone 1
  • the sixth and seventh days of the week can be rest days off the bike or slow recovery rides at zone 1 or 2 exertion to stretch out your muscles.

USING A HRM TO AVOID OVERTRAINING

A heart monitor can provide you with clues as to whether you are risking an overtraining situation - and thus should take an extra day of rest. Do a warm up that takes you to the foot of a familiar hill. Climb at your usual pace while keeping one eye on your HRM. One of four things will happen:
  1. Heart rate is higher than normal and legs feel tired
  2. Heart rate is normal and legs feel tired
  3. Heart rate is higher than normal and legs feel good
  4. Heart rate is normal and legs feel good
In the first situation, your recovery from previous rides isn't close to what it should be. Head on home and take the day off. Pushing on will only put you in a deeper hole. In the second and third scenarios, your recovery is incomplete, but not to the extent of #1. You can continue riding, but only if you can keep distance and intensity moderate. Scenario number four indicates you are right on schedule with your training.
Your resting heart rate (RHR) is another indicator of your degree of training (and monitor for moving into an overtrained state). As you train, your resting heart rate should fall as a result of the increased efficiency of the circulatory system. The heart will increase the volume of blood pumped per beat, and the peripheral muscle cells will become more effective at extracting oxygen from the blood passing through their capillary networks. The RHR for an untrained individual is 60 to 80 beats per minute. With training, it is not uncommon to see the RHR fall into the high 40s or low 50s. And as mentioned above, regular monitoring of your resting heart rate in the mornings (before getting up and beginning your daily activities) can be used as a monitor for overtraining (heart rate on awakening and before getting out of bed 10% higher than your personal normal for several consecutive days).

SLOW HEART RATE

A slow heart rate is considered a sign of good health. As one conditions, the heart will beat more slowly for any specific level of activity - including at rest. That is why the resting heart rate is a good measure of cardiovascular conditioning. The two exceptions are hypothermia, where a slow heart rate is a reason for alarm, and the other is a heart rhythm disorder. The latter can indicate heart disease, generally comes on quite suddenly, and is occasionally associated with an irregularity of the pulse.

AN OPPOSING OPINION

But there are differences of opinion on the usefulness of a heart rate monitor for training and competing. So keep an open mind and don't consider the HRM as the only real key to success. The following is from an Aussie coach, Graham Fowler: "I have observed a number of different %max heart rates during time trials. My nephew once rode a junior nationals ITT at 100%MHR. He didn't win it needless to say however didn't crack either. Obviously he was very fit or his MHR was inaccurate. I advise riders to ride just above (1 to 5 beats per min) what they consider threshold. This is around 92%max hr. This mark needs to be derived in training. I am aware of race day anxiety causing the heart rate to elevate somewhat so the hr is not such a good measure with an anxious rider. I am more inclined in the future the train with heart rate to establish a perceived effort (pe), and then remove the heart rate meter during racing and ride on pe alone. The speed of is then the govener (sic)."

THE BOTTOM LINE

The following question may help to illustrate a few points. Q. I am 48 years old and a new MTB biker. I am working to keep/improve my shape in a controlled way, so I am using a HR monitor on my MTB bike. Until now I used Max HR of 180, just because quite often I reached this figure. Last time after accelerating my HR for 15 minutes, on a mountain steep trail I reached (for more than a minute) a HR of 182 -185 (in total it was 3 minutes of 8.7% trail with avg. speed of 8 km/h, avg. HR of 178 and max of 185) and I could continue without a problem with the trail.
My questions are:
  • Should I consider my Max HR as 185? or what should it be?
  • As it is quite far from my theoretical Max HR, what does it mean: Am I in good shape? Not in good shape? Means nothing (just genetic)?
A. Here are a few thoughts-

Q. I am going to be training for the Paris Brest Paris in 2011 and would like to know how I can use heart rate or perceived exertion information to improve my training. The pace of brevets is only an average of 9.5 mph in order to get under the time cut off. Do you think need a HRM? M.M.
A. PBP is the ultimate endurance event. So cardiovascular training is not going to be the challenge as much as your musculoskeletal conditioning. You will probably be riding at 50 - 60 % VO2max most of the time and thus are burning a fair amount of fat calories as opposed to sprint type events. So no need to worry about intervals, and in fact as you are going to want to train at most somewhere around 70 - 75% VO2 max., I would go for "perceived exertion" that is "how you feel" as the best barometer. A HRM might drive you to do more than is necessary - and lead to burn out if you are only focused on training to the numbers.


Cycling Performance Tips

Otetul balsamic, elixirul dietei mediteraneene

Ajuta la slabit, faciliteaza digestia, are proprietati anti colesterol, anti imbatranire si relgeaza tensiunea. Iata de ce ar trebui sa optezi pentru otetul balsamic in locul celui obisnuit, de mere. 

1. Ajuta la slabit

Mai multe studii suedeze realizate in anul 2005 au demonstrat ca otetul balsamic confera o senzatie intensa de satietate si duce la scaderea poftei de mancare. Consumat zilnic, acesta contribuie semnificativ la scaderea greutatii si la eliminarea toxinelor din corp.

2. Imbunatateste digestia


Otetul balsamic este bogat in pectina, o fibra solubila in apa care incetineste absorbtia alimentelor si a fluidelor in intestin. Intrucat parcurge lent aparatul digestiv, are un efect depurativ asupra lui, ii amelioreaza disfunctiile.

Totodata, se pare ca un consum regulat de otet balsamic previne aparitia ulcerului gastric, intrucat face ca stomacul sa secrete un suc protector. El are de asemenea o actiune protectoare impotriva bacteriilor care se afla la originea bolilor digestive si limiteaza riscurile intoxicatiei alimentare.

Regleaza glicemia


Aviz diabeticilor de gradul 2 si a marilor consumatori de dulciuri. Otetul balsamic regleaza cantitatea de zahar din sange, datorita acidului acetic din compozitie.

Mentine sanatatea inimii

Consumul zilnic de otet balsamic duce la o diminuare considerabila a tensiunii arteriale, a presiunii sanguine si a activitatii reninei, enzima responsabila cu productia de peptide (care favorizeaza hipertensiunea arteriala).

Totodata, otetul balsamic are un efect benefic asupra nivelului colesterolului "rau", pe care il elimina treptat din organism.

Amelioreaza afectiunile ORL

Otetul balsamic, ca si otetul obisnuit de altfel, are proprietati antiseptice puternice si distruge bacteriile. La fel ca si cele din stomac, si cele din gat care se afla la originea diferitelor infectii, laringite si faringite, pot fi inlaturate cu ajutorul otetului balsamic.

De asemenea, acesta lupta cu succes si impotriva stafilococilor si streptococilor care provoaca otite si infectii ale canalului auditiv, mai ales in cazul in care acestea recidiveaza.

Lupta cu osteoporoza


Daca timp de 32 de zile consumi zilnic otet balsamic, iti ajuti corpul sa asimileze mai bine calciul si sa incetineasca scaderea densitatii osoase pricinuita de menopauza si de schimbarile hormonale. Reusesti astfel sa iti intaresti sistemul osos si sa previi osteoporoza.

... si cu imbatranirea

Otetul balsamic este bogat in antioxidanti, mai ales in beta-caroten, care anihileaza radicalii liberi si stimuleaza activitatea sistemului imunitar. Totodata, otetul balsamic contribuie si la mentinerea starii de bine a organismului, avand un aport semnificativ de nutrienti precum bor, potasiu, fier.

sursa: csid.ro