marți, 24 noiembrie 2009

FLA

11/24/2009 08:54sursa: Ziarul Financiar
In luna cadourilor, (FLA) vrea sa stranga 7 mil. euro
Retailerul de electronice si electrocasnice Flamingo International va demara pe 3 decembrie emisiunea de obligatiuni anuntata in cursul lunii august, prin care urmareste sa stranga 7 milioane de euro. Oferta este intermediata de Raiffeisen Capital & Investment (lead manager) si CA IB Securities (manager). Potrivit reprezentantilor companiei, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a aprobat proiectul de emisiune al Flamingo la finalul saptamanii trecute, iar procesul va dura mai mult de o luna, urmand sa se incheie pe 12 ianuarie 2010. Proiectul de emisiune de obligatiuni de 7 milioane de euro a fost realizat pentru recapitalizarea companiei, dar a fost intarziat in repetate randuri, fie din cauza impotrivirii actionarilor, fie din motive administrative. Fondul de investitii QVT s-a impotrivit in luna august acestui proiect de recapitalizare si a cerut in instanta dizolvarea companiei. Fondul a iesit ulterior din actionariat dupa ce a vandut participatia de 22% catre compania Midfair Management. Conform reprezentantilor Flamingo, "aceasta intarziere a avut ca efect nu doar decalarea demararii emisiunii de obligatiuni, dar si crearea unei stari de nervozitate in randul anumitor furnizori, care au recurs la actiuni de constrangere".
Majorare de capital deghizata
Obligatiunile emise de Flamingo sunt convertibile in actiuni si vor fi oferite spre subscriere mai intai actionarilor care erau inregistrati la data de 2 septembrie 2009, potrivit detaliilor publicate pe Bursa dupa AGA din august, ceea ce inseamna ca va putea subscrie si fondul de investitii QVT, care si-a vandut dupa aceasta data participatia de 22% catre firma Midfair Management Services, controlata de un actionar inregistrat in Cipru. Obligatiunile care nu vor fi subscrise de actionari vor fi vandute prin oferta publica. Pretul de emisiune al obligatiunilor este de 0,1 lei, insa fiecare obligatiune va putea fi convertita in actiuni, raportul de conversie fiind de 5 actiuni pentru o obligatiune. In acest fel, emisiunea de obligatiuni este echivalenta cu o emisiune de actiuni la pretul de 0,02 lei/actiune. In conditiile in care pretul din piata al actiunilor este in prezent de circa 0,03 lei, randamentul teoretic al obligatiunilor ar fi de circa 50%. Pentru actiunile neconvertite in actiuni, compania va plati o dobanda de 10% pe an. Conversia obligatiunilor in actiuni poate fi realizata in prima luna de dupa finalizarea ofertei sau in luna noiembrie a fiecarui an pana la maturitate, instrumentele fiind emise pe 5 ani.

vineri, 13 noiembrie 2009

Economia mondiala

Datele preliminare privind evolutia produsului intern brut din Germania, aferent celui de-al treilea trimestru au aratat o noua crestere cu 0.7% fata de perioada anterioara. De asemenea, datele privind PIB-ul pentru al doilea trimestru au fost revizuite in crestere, ajungand la +0.4%.

Catalizatorul care a condus la aceste rezultate a fost cresterea exporturilor, in timp ce consumul privat “a tras” indicatorul in jos

Economia Frantei a crescut in al doilea trimestru, PIB-ul fiind cu 0.3% mai ridicat in comparatie cu perioada aprilie - iunie. Nivelul este insa sub estimarile initiale care indicau o crestere cu 0.6%.

Situatia este similiara si la nivelul zonei euro, produsul intern brut crescand cu 0.4%, sub estimarile initiale de +0.6%.

Cresterea productiei industriale fata de trimestrul anterior a fost principalul factor care a condus la aprecierea PIB si la stabilizarea economiei europene.

Pe de alta parte, contextul actual ramane in continuare riscant, majoritatea guvernatorilor bancilor centrale fiind de parere ca inca nu este momentul pentru retragerea masurilor de stimulare a economiei.

joi, 12 noiembrie 2009

AER

Cifra de afaceri a producatorului de echipamente pentru aeronave Aeroteh Bucuresit (AER) aproape ca s-au dublat in primele noua luni pana la 15,8 mil. lei (3,7 mil. euro), potrivit raportului financiar remis BVB. Compania a raportat afaceri de 7,9 mil. lei in aceeasi perioada a anului trecut.
Veniturile companiei din perioada ianuarie-septembire din acest an s-au ridicat la 18,6 mil. lei (4,4 mil. euro), valoare dubla fata de intervalul similar din 2008, cand veniturile Aeroteh s-au ridicat la 8,9 mil. lei. Chetuielile au inregistrat o majorare cu 87%, la peste 16,3 mil. lei (3,8 mil. euro) in primele trei trimestre.
Compania a inregistrat astfel un profit net de 1,9 mil. lei (0,46 mil. euro), cu 87% mai mult decat castigul de 236.000 lei din primele noua luni ale anului trecut.
Compania are un capital social de 10,5 mil. lei, divizat in 4,2 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 2,5 lei. Titlurile companiei sunt tranzactionate la categoria nelistate a BVB, iar cel mai recent transfer s-a realizat la pretul de 3,35 lei/actiune, mai mic cu 1,5% fata de tranzactia anterioara. La aceasta cotatie, capitalizarea companiei se ridica la 14,1 mil. lei (3,5 mil. euro).

sursa: ZF, Vlad Anastasiu 11.11.2009

miercuri, 11 noiembrie 2009

Senatul a aprobat majorarea pragului de detinere pentru SIF-uri la 5%

Proiectul de lege privind majorarea pragului de detinere la SIF-uri de la 1% la 5% a fost aprobat de plenul Senatului in aceasta dimineata cu 50 de voturi pentru si 24 de voturi impotriva, urmand ca el sa fie trimis mai departe catre Camera Deputatilor, care este camera decizionala in acest caz. Impactul asupra actiunilor SIF este unul pozitiv, in conditiile in care in ultimele saptamani titlurile celor cinci societati au inregistrat performante cu mult sub media pietei din cauza temerilor ca instabilitatea politica va determina respingerea acestui proiect de lege. In aceste conditii, este de asteptat sa vedem in zilele urmatoare cresteri importante ale actiunilor SIF, cu atat mai mult cu cat in cadrul dezbaterilor a fost mentionata si posibilitatea eliminarii complete a pragului de detinere in anul 2010. Totusi, trebuie avut in vedere si faptul ca mai este un hop de trecut, in Camera Deputatilor, existând în continuare riscul ca proiectul sa fie respins.