luni, 13 aprilie 2009

Dobanda la vecini

Marti 7 aprilie, Banca Japoniei a anuntat mentinerea ratei cheie a dobanzii la 0,1%.
Comunicatul care a insotit anuntul de politica monetara a evidentiat declinul „semnificativ” al exporturilor – acestea suferind in februarie o scadere record de peste 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Tot marti, banca centrala a Australiei a anuntat taierea ratei cheie a dobanzii cu 0,25 puncte procentuale, pana la 3% - cel mai mic nivel al ultimilor 49 de ani.
Joi 9 aprilie, Banca Angliei a anuntat mentinerea ratei cheie a dobanzii din Regatul Unit la 0,5% - cel mai mic nivel al perioadei care a trecut de la crearea institutiei in 1694.

joi, 9 aprilie 2009

Rata dobanzii

Astazi la ora 14:00, Banca Angliei va face un nou anunt de politica monetara.

Pe 5 martie, Banca Angliei a anuntat taierea ratei cheie a dobanzii din Regatul Unit cu 0,5 puncte procentuale, de la 1% la 0,5% - cel mai mic nivel de la crearea institutiei in 1694 – declarand totodata ca va incepe sa cumpere active financiare, in principal note de trezorerie guvernamentale britanice cu scadente pe termen mediu si lung, in valoare de 75 miliarde lire sterline (aproximativ $105 miliarde) pentru o perioada de 3 luni.

Ca efect al unui asemenea anunt neconventional de politica monetara, yield-urile bondurilor guvernamentale britanice cu scadente pe termen mediu si lung au suferit scaderi puternice – insa recent acestea au reinceput sa creasca.


Marti, Banca Japoniei a anuntat mentinerea ratei cheie a dobanzii la 0,1%.

Comunicatul care a insotit anuntul de politica monetara a evidentiat declinul „semnificativ” al exporturilor – acestea suferind in februarie o scadere record de aproape 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Desi conditiile economice sunt percepute a fi in continua deteriorare, pe fondul scaderii cererii interne, Banca Japoniei se asteapta ca ritmul declinului exporturilor si al productiei sa se „modereze”. Totodata, Banca Japoniei continua sa perceapa debutul unui reviriment economic „in a doua jumatate a anului fiscal 2009, declinul preturilor urmand sa se modereze in conditiile in care pietele financiare globale vor recastiga stabilitatea iar economiile globale vor iesi din faza scaderilor accelerate”.

Pe 18 martie, Banca Japoniei anuntase ca va majora volumul lunar al achizitiilor de note de trezorerie guvernamentale nipone de la 1,4 trilioane yeni japonezi la 1,8 trilioane yeni japonezi (aproximativ $18,3 miliarde).


Tot marti, banca centrala a Australiei a anuntat taierea ratei cheie a dobanzii cu 0,25 puncte procentuale, pana la 3% - cel mai mic nivel al ultimilor 49 de ani.

Pe 3 martie, banca centrala a Australiei anuntase – pentru prima data in ultimele 7 luni – mentinerea ratei cheie a dobanzii la 3,25%. Decizia a surprins asteptarile generale, care se concentrau pe o noua reducere.

Guvernatorul bancii centrale, Glenn Stevens, a afirmat cu ocazia anuntului de politica monetara din 3 martie ca ajustarile in scadere ale dobanzii cheie si initiativele stimulative asumate la nivel guvernamental vor furniza un “suport semnificativ” economiei.
Economia Australiei nu a resimtit o contractie importanta observata in alte zone” – a adaugat pe 3 martie guvernatorul Stevens – desi datele publicate doar o zi mai tarziu, pe 4 martie, au indicat ca in ultimul trimestru al anului trecut economia australiana a suferit un declin de 0,5% fata de trimestrul precedent. Este prima contractie a economiei locale din ultimii 8 ani, chiar daca estimarile initiale luau in considerare o crestere de 0,2%. Imediat dupa publicare, seful Trezoreriei australiene, Wayne Swan, a apreciat cifrele drept “sobre”.


Saptamana trecuta, pe 2 aprilie, Banca Centrala Europeana a anuntat taierea ratei cheie a dobanzii din zona euro cu 0,5 puncte procentuale, de la 2% la nivelul minim record de 1,5%.

In cadrul conferintei de presa care a urmat traditional anuntului de politica monetara, presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a folosit cuvantul “consens” pentru a descrie acordul guvernatorilor bancilor centrale din zona euro, ceea ce semnalizeaza (similar situatiei din decembrie) ca decizia anuntata pe 5 martie nu a fost luata in unanimitate.

Cu aceeasi ocazie, presedintele Trichet a sugerat de asemenea posibilitatea unor noi taieri ale ratei cheie – adaugand ca institutia va lua in discutie masuri neconventionale de politica monetara chiar la urmatoarea sedinta programata pentru 7 mai.