miercuri, 15 septembrie 2010

Japonia intervine pe piaţa valutară pentru prima dată din 2004

Japonia a intervenit pe piaţa valutară pentru prima dată din 2004, după ce aprecierea yenului la maximul ultimilor 15 ani faţă de dolarul american a ameninţat revenirea economiei, scrie Bloomberg.

Ministrul Finanţelor Yoshihiko Noda a declarat că cânzările de yeni au fost unilaterale. Un alt oficial al cabinetului ministerial a declarat că autorităţile consideră nivelul de 82 yeni/dolar un prag de rezistenţă şi pe acesta îl vor apăra.
Cursul a atins 82,88 yeni pe dolar, iar moneda niponă s-a depreciat ulterior, după intervenţia autorităţilor, la peste 85 yeni/dolar, coborând sub acest nivel pentru prima dată în două săptămâni.
Yenul s-a apreciat cu 11% faţă de dolar de la mijlocul lunii mai până marţi. Creşterea puternică a monedei nipone vine pe fondul situaţiei economice incerte din Statele Unite şi problemelor de ordin financiar-fiscal din Europa. Yenul este perceput ca o monedă "de refugiu" în perioade de risc ridicat.

sursa: zf.ro

Niciun comentariu: