vineri, 31 iulie 2009

Top cinci alimente care îţi asigură buna dispoziţie

Carnea de curcan, laptele, bananele, nucile şi ouăle sunt câteva dintre alimentele care reuşesc să ne binedispună. „Secretul” vine de la triptofan, o substanţă conţinută de aceste alimente. Triptofanul, aminoacidul responsabil cu starea de bine, nu poate fi sintetizat de către organism în mod natural, motiv pentru care el trebuie asimilat din mâncare, informează ivillage.com. Specialiştii spun că alimentele pot influenţa compoziţia chimică din creier şi dispoziţia, astfel încât, după ce consumăm anumite mâncăruri, se instalează o stare de bine. „Carnea de curcan ameliorează dispoziţia, deoarece conţine mult triptofan – un precursor al serotoninei – care oferă o stare de bine şi scade apetitul”, susţine dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist.

Laptele este considerat de către nutriţionişti singurul aliment complet, deoarece conţine toate cele trei categorii principale de substanţe nutritive – proteine, glucide şi lipide, alături de vitamine (A, D, E, B) şi minerale, precum calciu, fosfor, zinc şi fier. Laptele este bogat în triptofan, un aminoacid necesar pentru producerea serotoninei, antidepresivul natural al creierului. Aşadar, un nivel scăzut de triptofan coincide cu unul la fel de scăzut de serotonină. Pentru că organismul nostru nu-l poate sintetiza, trebuie să îi furnizăm triptofanul din alimente bogate în această substanţă. „Brânzeturile conţin şi ele triptofan, precursorul serotoninei, care oferă starea de bine la nivel central. În plus, triptofanul din brânză se absoarbe mai bine decât cel din carne, deci regimul lactat nu dă depresie şi anxietate”, subliniază medicul Bilic.

Bananele ne binedispun, datorită proteinelor. Acest fruct este sărac în sodiu, dar bogat în potasiu şi magneziu, un alt element cunoscut pentru faptul că oferă o stare de bine. În plus, „bananele tratează ulcerul şi constipaţia, fiind uşor de digerat”, spune medicul nutriţionist.

Specialiştii sunt de părere că triptofanul joacă un rol important în procesul de creştere al copiilor, iar în cazul adulţilor are un rol important în funcţionarea sistemului nervos, ajută la menţinerea unei bunedispoziţii şi la reglarea somnului. Triptofanul este unul dintre cei zece aminoacizi esenţiali pe care îi foloseşte organismul uman pentru a sintetiza proteinele. Surse importante de triptofan mai sunt şi peştele, dovleacul sau brânza de vaci. Soia, fasolea şi mazărea sunt şi ele bogate în aminoacidul responsabil cu starea de bine.

La categoria peşte, somonul şi tonul sunt sursele cele mai reprezentative. Somonul ne furnizează cantităţi importante de triptofan, vitamina D, seleniu, vitaminele B3, B6 şi B12, fosfor, magneziu, proteine.

Pentru binele sistemului nervos, dovleacul furnizează triptofan. Acest aminoacid se transformă în serotonină la nivelul sistemului nervos. Serotonina are efect euforizant, combate stresul, fiind asociată cu starea de bună dispoziţie. În acelaşi timp, triptofanul din dovleac participă la prelucrarea de către organism a vitaminei B3, necesară pentru funcţionarea sistemului nervos şi prevenirea tulburărilor de memorie.


de Milena NIŢĂ, procesat de CV

Niciun comentariu: