Aventura noastra a inceput cam asa: pe 9 martie trecuse termenul calendaristic, pe 11 am fost la control unde am primit ulei de ricin si invitatia de a ma interna joi, pentru a mi se provoca nasterea. Acasa am constatat ca joi era 13 dar cum viata mea e destul de presarata de alti 13, ne-am hotarat sa nu dam un sens negativ acestei cifre.
Pe 13 dimineata m-am trezit constiinciosa la ora 6.00 si am luat scarbosenia de ulei. Apoi, la 14.00, ne-am prezentat la Municipal cu bagajelul ... uleiul de ricin nu provocase nici o alta urgenta decat aceea de a merge la toaleta. In aceste conditii, dl. doctor Badiu hotaraste sa ma interneze oricum, pentru cezariana. Oricum o nastere normala ar fi fost destul de dificila pentru mine, avand in vedere greutatea lui bebe (3.600 la ultima ecografie!!!!!) iar la aceasta se adauga si faptul ca trecuse termenul precum si lipsa de reactie a organismului la uleiul de ricin.
Am intrat in sala de operatii pe la ora 19, cu o frica teribila in mine ... imi parea nespus de rau ca nu reusisem sa ajung la o bisericuta sa ma rog ca totul sa fie bine. Dintr-o data credinta mea reinviase; acolo, pe masa de operatii, am renuntat la asa zisa gandire rationala pe care o abordasem in ultimul timp vis-a-vis de religia noastra si am inceput sa recit in gand neintrerupt Tatal nostru. Insa dincolo de posturile destul de umilitoare in care am fost pusa, nu am experimentat cine stie ce durere. Cel mai tare m-a durut intepatura in mana de la inceputul operatiei pentru fixarea cateterului. Nu am simtit mare lucru nici la anestezia rahi ... cu toate ca scenariul parea ingrozitor ... un ac in sira spinarii!!! Apoi am simtit o caldura de la fund in jos si in cateva secunde n-am mai avut controlul picioarelor; o senzatie de-a dreptul groteasca pentru ca ajungi sa crezi ca ai cumva 4 piciare: 2 care se misca la comanda creierului si 2 care stau pe loc.
Apoi am simtit ca si cum cineva m-ar tot inghionti in burta ... o senzatie destul de ciudatica dar total nedureroasa.
La un moment dat doctorii au inceput sa se agite, bebe e mare tare spuneau, si m-au pus sa trag tare aer in piept ca ei sa o poata impinge (apasand pe capul pieptului)... si dupa ce am tras de vreo 4-5 ori aer in piept (aveam impresia ca fac un efort supraomenesc), am auzit plans de bebe. Ba chiar i-am si vazut funduletul grasunel peste toate cercefurile acelea verzi pentru ca doctorul a avut dragalasenia sa mi-o arate pentru 2 secunde, chiar inainte de a i se taia cordonul ombilical. Si, in ciuda avertizarilor, arata ca un bebe din reviste, nu era nici macar murdara si avea o culoare rozalie perfecta.
Am revazut-o peste 5 minute, cand a luat-o cea care se ocupa de bebelusi ... si de data asta i-am vazut fatuca; nu degeaba auzisem exclamatii de uimire de la diverse persoane care se aflau in sala; era frumusica foc si avea niste sprancene perfect conturate si arcuite ca nu imi venea sa cred ca apartin unui bebelus. Acum nu mai vad sprancenele acelea asa cum le-am vazu la 5 minute dupa nastere dar tot frumusica a ramas; are ochii migdalati gri-albastrui, nasucul mic si carn si buzele frumos conturate ca ale lui Valentin.
Ni se spune ba ca seamana leit cu mine, ba ca e Valentin toata ... noua nu prea ni se pare ca seamana cu vreunul dintre noi, e prea devreme; e un bebelus, cum poate un bebelus sa semene cu un om mare?
Ma rog ... dupa operatie a urmat un mic cosmar de care nu vreau sa-mi amintesc asa ca nu o sa-l consemnez nicaieri; de altfel, incerc sa scriu numai lucrurile placute din aceasta experienta pentru ca pe plan strict fizic a fost unul din cele mai neplacute momente din viata mea. Dar a trecut si am uitat deja tot ce a fost neplacut.
In prima jumatate de zi, Alesia a fost cumintica si totul parea simplu, in ciuda durerilor si neplacerilor pe care inca le resimteam in corpul meu. Insa la foarte putin timp, bebe al nostru a inceput sa isi arate adevarata personalitate: o fetita activa, vioaie si ... dornica tot timpul de laptic. Asistentele care se perindau prin maternitate aveau tot felul de teorii: ca nu suge bine, ca nu am destul lapte, ca ii e frig, ca ii e cald, ca o doare burtica samd. Adevarul este - am constatat acum, de cand am luat-o acasa - ca ... pur si simplu ar manca non-stop pentru ca orice i-as face, nu se opreste din plans pana nu o pun la san. Bine, acum exagerez, de vreo 2 zile a inceput sa mai si doarma si parca s-a mai imblanzit; plus ca niciodata nu ne-a tinut treji noaptea ... ceea ce e o adevarata binecuvantare. Sper sa-si pastreze mereu obiceiul asta bun!
Nu pot exprima in cuvinte ce inseamna Alesia pentru mine ... mai mult decat orice altceva, inseamna o noua viata, o noua viata a mea vreau sa spun. Inainte de Alesia era o Irina care nu mai exista acum; imi dau seama ca viata mea de pana acum nu va avea nimic in comun cu viata de acum incolo. Totul s-a schimbat in mod iremediabil si in ciuda tuturor sfaturilor si avertizarilor pe care le-am primit, mi-e ciuda ca nimeni nu mi-a spus nimic ...
22 martie 2008 Irina
Pe 13 dimineata m-am trezit constiinciosa la ora 6.00 si am luat scarbosenia de ulei. Apoi, la 14.00, ne-am prezentat la Municipal cu bagajelul ... uleiul de ricin nu provocase nici o alta urgenta decat aceea de a merge la toaleta. In aceste conditii, dl. doctor Badiu hotaraste sa ma interneze oricum, pentru cezariana. Oricum o nastere normala ar fi fost destul de dificila pentru mine, avand in vedere greutatea lui bebe (3.600 la ultima ecografie!!!!!) iar la aceasta se adauga si faptul ca trecuse termenul precum si lipsa de reactie a organismului la uleiul de ricin.
Am intrat in sala de operatii pe la ora 19, cu o frica teribila in mine ... imi parea nespus de rau ca nu reusisem sa ajung la o bisericuta sa ma rog ca totul sa fie bine. Dintr-o data credinta mea reinviase; acolo, pe masa de operatii, am renuntat la asa zisa gandire rationala pe care o abordasem in ultimul timp vis-a-vis de religia noastra si am inceput sa recit in gand neintrerupt Tatal nostru. Insa dincolo de posturile destul de umilitoare in care am fost pusa, nu am experimentat cine stie ce durere. Cel mai tare m-a durut intepatura in mana de la inceputul operatiei pentru fixarea cateterului. Nu am simtit mare lucru nici la anestezia rahi ... cu toate ca scenariul parea ingrozitor ... un ac in sira spinarii!!! Apoi am simtit o caldura de la fund in jos si in cateva secunde n-am mai avut controlul picioarelor; o senzatie de-a dreptul groteasca pentru ca ajungi sa crezi ca ai cumva 4 piciare: 2 care se misca la comanda creierului si 2 care stau pe loc.
Apoi am simtit ca si cum cineva m-ar tot inghionti in burta ... o senzatie destul de ciudatica dar total nedureroasa.
La un moment dat doctorii au inceput sa se agite, bebe e mare tare spuneau, si m-au pus sa trag tare aer in piept ca ei sa o poata impinge (apasand pe capul pieptului)... si dupa ce am tras de vreo 4-5 ori aer in piept (aveam impresia ca fac un efort supraomenesc), am auzit plans de bebe. Ba chiar i-am si vazut funduletul grasunel peste toate cercefurile acelea verzi pentru ca doctorul a avut dragalasenia sa mi-o arate pentru 2 secunde, chiar inainte de a i se taia cordonul ombilical. Si, in ciuda avertizarilor, arata ca un bebe din reviste, nu era nici macar murdara si avea o culoare rozalie perfecta.
Am revazut-o peste 5 minute, cand a luat-o cea care se ocupa de bebelusi ... si de data asta i-am vazut fatuca; nu degeaba auzisem exclamatii de uimire de la diverse persoane care se aflau in sala; era frumusica foc si avea niste sprancene perfect conturate si arcuite ca nu imi venea sa cred ca apartin unui bebelus. Acum nu mai vad sprancenele acelea asa cum le-am vazu la 5 minute dupa nastere dar tot frumusica a ramas; are ochii migdalati gri-albastrui, nasucul mic si carn si buzele frumos conturate ca ale lui Valentin.
Ni se spune ba ca seamana leit cu mine, ba ca e Valentin toata ... noua nu prea ni se pare ca seamana cu vreunul dintre noi, e prea devreme; e un bebelus, cum poate un bebelus sa semene cu un om mare?
Ma rog ... dupa operatie a urmat un mic cosmar de care nu vreau sa-mi amintesc asa ca nu o sa-l consemnez nicaieri; de altfel, incerc sa scriu numai lucrurile placute din aceasta experienta pentru ca pe plan strict fizic a fost unul din cele mai neplacute momente din viata mea. Dar a trecut si am uitat deja tot ce a fost neplacut.
In prima jumatate de zi, Alesia a fost cumintica si totul parea simplu, in ciuda durerilor si neplacerilor pe care inca le resimteam in corpul meu. Insa la foarte putin timp, bebe al nostru a inceput sa isi arate adevarata personalitate: o fetita activa, vioaie si ... dornica tot timpul de laptic. Asistentele care se perindau prin maternitate aveau tot felul de teorii: ca nu suge bine, ca nu am destul lapte, ca ii e frig, ca ii e cald, ca o doare burtica samd. Adevarul este - am constatat acum, de cand am luat-o acasa - ca ... pur si simplu ar manca non-stop pentru ca orice i-as face, nu se opreste din plans pana nu o pun la san. Bine, acum exagerez, de vreo 2 zile a inceput sa mai si doarma si parca s-a mai imblanzit; plus ca niciodata nu ne-a tinut treji noaptea ... ceea ce e o adevarata binecuvantare. Sper sa-si pastreze mereu obiceiul asta bun!
Nu pot exprima in cuvinte ce inseamna Alesia pentru mine ... mai mult decat orice altceva, inseamna o noua viata, o noua viata a mea vreau sa spun. Inainte de Alesia era o Irina care nu mai exista acum; imi dau seama ca viata mea de pana acum nu va avea nimic in comun cu viata de acum incolo. Totul s-a schimbat in mod iremediabil si in ciuda tuturor sfaturilor si avertizarilor pe care le-am primit, mi-e ciuda ca nimeni nu mi-a spus nimic ...
22 martie 2008 Irina
Postări
Un comentariu:
ok, e clar. m-ai speriat :) ma bucur ca sunteti bine
Trimiteți un comentariu