Si uite asa, incet, incet, cu viteza melcului, au trecut primele 2 saptamani si 4 zile din viata Alesiei si a ... subsemnatei renascute.
Mi se pare ca am nascut acum un secol si ca s-au intamplat cele mai importante lucruri din viata mea in acest interval. Daca stau sa ma gandesc, e oarecum normal ca zilele par cu atat de mult mai lungi decat inainte din moment ce ma trezesc la 6 si ma culc la 10, ca sa nu mentionez de reprizele de supt si schimbat scutece din timpul noptii (e adevarat, nu mai mult de 2 intr-o noapte).
Am evoluat pe scara grijilor de la icter, infectie la buric, raceala de la baita, prea putin caca, prea mult caca, febra la ... diaree. Din fericire, toate s-au dovedit a fi doar griji, nu probleme reale. Inca traiesc cu senzatia ca nu sunt asigurata, ca in orice moment se poate intampla ceva iar eu habar nu voi avea ce sa fac si pe cine sa chem in ajutor.
Dar ma rog, incetul cu incetul devine o senzatie si o stare suportabila, peste inca 2 saptamani mi se va parea ceva absolut normal.
Tanjesc dupa compania unor oameni adulti; Valentin a devenit cu atat de mult mai important pentru mine de cand o avem pe Alesia, incat aproape ca ma sperie ... si incep sa inteleg de ce un copil intareste o casnicie. Nu ca inainte nu eram apropiati, dar acum viata fara el mi se pare o absurditate (bine, probabil ca anumiti hormoni ma fac sa scriu toate astea acum ;-)).
De abia astept sa mai vina parintii si rudele noastre pe la noi; in momentele astea imi pare rau ca nu am o mama pensionara care sa nu aiba alta treaba decat sa stea cu nepoteii.
As mai scrie dar bebe plange ... chiar daca am alaptat-o acum 10 minute; e destul de clar ca o doare ceva ... colici, o Doamne!
Mi se pare ca am nascut acum un secol si ca s-au intamplat cele mai importante lucruri din viata mea in acest interval. Daca stau sa ma gandesc, e oarecum normal ca zilele par cu atat de mult mai lungi decat inainte din moment ce ma trezesc la 6 si ma culc la 10, ca sa nu mentionez de reprizele de supt si schimbat scutece din timpul noptii (e adevarat, nu mai mult de 2 intr-o noapte).
Am evoluat pe scara grijilor de la icter, infectie la buric, raceala de la baita, prea putin caca, prea mult caca, febra la ... diaree. Din fericire, toate s-au dovedit a fi doar griji, nu probleme reale. Inca traiesc cu senzatia ca nu sunt asigurata, ca in orice moment se poate intampla ceva iar eu habar nu voi avea ce sa fac si pe cine sa chem in ajutor.
Dar ma rog, incetul cu incetul devine o senzatie si o stare suportabila, peste inca 2 saptamani mi se va parea ceva absolut normal.
Tanjesc dupa compania unor oameni adulti; Valentin a devenit cu atat de mult mai important pentru mine de cand o avem pe Alesia, incat aproape ca ma sperie ... si incep sa inteleg de ce un copil intareste o casnicie. Nu ca inainte nu eram apropiati, dar acum viata fara el mi se pare o absurditate (bine, probabil ca anumiti hormoni ma fac sa scriu toate astea acum ;-)).
De abia astept sa mai vina parintii si rudele noastre pe la noi; in momentele astea imi pare rau ca nu am o mama pensionara care sa nu aiba alta treaba decat sa stea cu nepoteii.
As mai scrie dar bebe plange ... chiar daca am alaptat-o acum 10 minute; e destul de clar ca o doare ceva ... colici, o Doamne!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu