Deci gata ... suntem mai mult decat oficial adulti cu acte in regula ... avem copii. Da, copii, nu copil ... suntem oameni ingrozitor de seriosi si responsabili! De pe 20 ianuarie 2011, ora 17.15, Alesia are un fratior adorabil de cumintel (culmea, ca eram convinsa ca asa va fi), caruia i-am dat numele Albert iar nasii nostri au adaugat cu intelepciune Ioan. Este foarte diferit de sora lui in sensul ca plange numai cand il deranjeaza ceva ... de obicei lipsa papei si - chiar asa mic cum e - pare plin de intelepciune. Valentin se lauda ca e o calitate mostenita de la el ... din nefericire pentru el deocamdata pare singurul lucru mostenit de la el. De altfel, nici de la mine nu pare ca a preluat mare lucru din calitatile fizice, lucru pentru care recunoastem ca ne-am intrebat daca nu cumva ... stiti voi ... ne-au dat alt bebe.
Chiar daca nu prea ne seamana, e simpatic foc. In plus, papa foarte bine, doarme binisor chiar in conditii de multi decibeli produsi de nebunica de Alesia. Drept sa spun, de cand am venit de la spital, mai greu a fost cu ea ... acum probabil ca iese la suprafata tot rasfatul de care a beneficiat pana acum, dar se da ea pe brazda.
Aseara eram atat de obosita incat vroiam sa evadez din casuta asta mica si din viata noastra aglomerata, macar pentru jumatate de ora, sa-mi trag sufletul un pic, doar un picut sa mai am impresia ca o bucatica de timp, oricat de mica, imi apartine. Dar aseara a trecut si acum nu mi-as dori sa fiu nicaieri altundeva decat aici, acasa, cu sotul si copiii mei (... waw ... copiii ).
irina
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Un comentariu:
salut
Trimiteți un comentariu