Rezerve tehnice asigurari generale

Ordin nr. 113130 din 06/11/2006

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 960 din 29/11/2006

Intrare in vigoare: 01/01/2007

pentru punerea în aplicare a Normelor privind activele admise sa acopere rezervele tehnice brute pentru asiguratorul care practica activitatea de asigurari generale, dispersia activelor admise sa acopere rezervele tehnice brute, precum si coeficientul de lichiditate

În temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,

potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 2 noiembrie 2006, prin care s-au adoptat Normele privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum şi coeficientul de lichiditate,

preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se pun în aplicare Normele privind activele admise să acopere rezervele tehnice brute pentru asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale, dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, precum şi coeficientul de lichiditate, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă următoarele acte normative:

a) Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.110/2003 pentru punerea în aplicare a Normelor privind categoriile de active admise să acopere rezervele tehnice ale asigurătorului care practică asigurări generale, reguli de dispersie a plasamentelor, precum şi coeficientul de lichiditate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 3 noiembrie 2003;

b) Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.109/2005 pentru punerea în aplicare a Normelor privind rezervele tehnice pentru asigurările generale, activele admise să le acopere şi dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 15 iulie 2005.

Art. 4. - Direcţia generală stabilitate financiară şi actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
Angela Toncescu

Norma din 06/11/2006 Ordin nr. 113130 din 06/11/2006

ARTICOLUL 1

(1) La investirea activelor admise să acopere rezervele tehnice brute se va ţine seama de tipul de activitate desfăşurată de asigurător, astfel încât să se asigure randamentul, siguranţa şi tranzacţionabilitatea investiţiilor, societatea de asigurare asigurând dispersia activelor respective.

(2) Societăţile de asigurare trebuie să îşi acopere rezervele tehnice brute cu active congruente în conformitate cu prevederile art. 6.

(3) Pentru activităţile desfăşurate în statele membre, activele admise să acopere rezervele tehnice brute trebuie localizate pe teritoriul acestora.

ARTICOLUL 2

Categoriile de active admise să acopere rezervele tehnice brute sunt:

A. Investiţii:

(i) titluri de stat şi bonuri de tezaur emise de statele membre;

(ii) titluri emise de autorităţi ale administraţiei publice locale;

(iii) obligaţiuni şi alte instrumente ale pieţei monetare şi de capital, asimilate acestora, tranzacţionate pe o piaţă supravegheată;

(iv) acţiuni şi alte participaţii cu randament variabil, asimilate acestora, tranzacţionate pe o piaţă supravegheată;

(v) unităţi în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare şi alte fonduri de investiţii;

(vi) depozite şi conturi curente la instituţii de credit;

(vii) terenuri, construcţii în proprietatea societăţilor;

(viii) împrumuturi.

B. Creanţe:

(i) creanţe de la asiguraţi şi intermediari rezultând din operaţiuni de asigurare directe şi acceptări în reasigurare;

(ii) partea din rezervele tehnice aferente contractelor cedate în reasigurare;

(iii) dobânzi de încasat aferente activelor admise să acopere rezervele tehnice brute.

C. Altele:

(i) active corporale, altele decât terenuri şi construcţii;

(ii) cheltuieli de achiziţie reportate;

(iii) disponibilităţi în casierie.

ARTICOLUL 3

În evaluarea activelor admise să acopere rezervele tehnice brute se vor respecta următoarele reguli:

a) activele admise să acopere rezervele tehnice brute se evaluează la valoarea netă, respectiv fără includerea cheltuielilor de achiziţie;

b) activele admise să acopere rezervele tehnice brute trebuie evaluate pe bază prudenţială, avându-se în vedere orice nerealizări viitoare. Activele corporale, altele decât terenurile sau construcţiile, pot fi admise să acopere rezervele tehnice brute numai dacă sunt evaluate pe baza amortizării prudenţiale;

c) împrumuturile acordate, în condiţiile legii, societăţilor, statului sau organizaţiilor internaţionale, autorităţilor locale ori regionale şi persoanelor fizice pot fi admise să acopere rezervele tehnice brute numai dacă există suficiente garanţii cu privire la securitatea acestora, bazate pe situaţia celui împrumutat, ipoteci, garanţii bancare, garanţii acordate de societăţi de asigurare sau alte forme de garanţii;

d) valoarea creanţelor admise să acopere rezervele tehnice brute trebuie calculată pe bază prudenţială, avându-se în vedere orice pierderi viitoare. Creanţele de la asiguraţi şi intermediari rezultând din operaţiuni de asigurare directe şi acceptări în reasigurare pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele de primă brute, până la nivelul acestora şi numai în măsura în care nu sunt restante de mai mult de 3 luni;

e) în cazul în care o filială a asigurătorului administrează parţial sau în totalitate investiţiile asigurătorului, la aplicarea prevederilor art. 1-4 se va ţine seama de activele filialei, tratamentul activelor altor filiale ale asigurătorului fiind similar;

f) cheltuielile de achiziţie reportate pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice numai în măsura în care metoda de calcul al acestora este compatibilă cu calculul rezervelor de primă;

g) terenurile şi construcţiile pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice brute numai în măsura în care asigurătorul face dovada proprietăţii acestora şi sunt libere de sarcini. Actul doveditor al proprietăţii va fi transmis odată cu situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar 2006, urmând ca la fiecare raportare ulterioară asigurătorul să declare pe propria răspundere dacă au intervenit sau nu modificări în ceea ce priveşte situaţia proprietăţii;

h) construcţiile admise să acopere rezervele tehnice brute de reasigurare vor fi asigurate împotriva tuturor riscurilor la care sunt expuse, cel puţin la nivelul valorii luate în considerare la acoperirea rezervelor tehnice brute, în baza unei asigurări distincte încheiate cu un alt asigurător, sau vor fi autoasigurate cu condiţia cedării riscului în reasigurare, în proporţie de cel puţin 70%, unor societăţi de reasigurare de pe piaţa internaţională.

ARTICOLUL 4
Reguli privind dispersia activelor admise să acopere
rezervele tehnice brute

(1) Asigurătorul care practică activitatea de asigurări generale poate investi maximum:

1. 50% din rezervele tehnice brute în acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente ale pieţei de capital tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi supravegheată, precum şi titluri de participare la organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, cu respectarea pct. 2;

2. 5% din rezervele tehnice brute în acţiuni şi alte titluri negociabile tratate ca acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit şi alte instrumente ale pieţei monetare sau de capital, precum şi titluri de participare la organisme de plasament colectiv în valori mobiliare emise de aceeaşi entitate;

3. 40% din rezervele tehnice brute în terenuri şi construcţii, cu respectarea pct. 4;

4. 10% din rezervele tehnice brute într-un teren sau o clădire ori într-un număr de terenuri sau clădiri suficient de apropiate unele de altele pentru a fi considerate efectiv ca o singură investiţie;

5. 90% din rezervele tehnice brute în depozite şi disponibilităţi la instituţii de credit, dar nu mai mult de 25% din rezervele tehnice brute într-o singură instituţie de credit;

6. 10% din rezervele tehnice brute în active corporale, altele decât terenuri şi clădiri;

7. 3% din rezervele tehnice brute în disponibilităţi în casierie;

8. 1% din rezervele tehnice brute pentru fiecare împrumut, altele decât împrumuturile acordate instituţiilor de credit, societăţilor de asigurare şi societăţilor de investiţii dintr-un stat membru, dar nu mai mult de 5% din rezervele tehnice brute în total împrumuturi.

(2) În cazul categoriilor de active admise să acopere rezervele tehnice brute, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pentru care nu s-au prevăzut limite maxime, la investirea acestora asigurătorul va respecta următoarele reguli:

1. activele care acoperă rezervele tehnice brute trebuie să fie diversificate şi dispersate într-o astfel de manieră încât să nu existe o utilizare excesivă a unei anumite categorii de active, a unei pieţe de investiţii sau a unei investiţii;

2. investiţiile în anumite tipuri de active, care prezintă un risc ridicat fie datorită naturii activului, fie datorită stării în care se află emitentul, trebuie restricţionate la un nivel prudenţial;

3. limitările la anumite categorii de active trebuie să ţină seama de tratamentul reasigurărilor în calculul rezervelor tehnice;

4. în cazul în care o filială a asigurătorului administrează parţial sau în totalitate investiţiile asigurătorului, la aplicarea prevederilor art. 2-4 se va ţine seama de activele filialei, tratamentul activelor altor filiale ale asigurătorului fiind similar;

5. când activele deţinute includ împrumuturi sau obligaţiuni emise de anumite instituţii de credit, aplicând principiile prevăzute la acest articol, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va ţine seama de activele deţinute de respectivele instituţii de credit. Acest tratament poate fi aplicat doar atunci când instituţia de credit are sediul central într-un stat membru, este deţinută în întregime de respectivul stat membru şi/sau de autorităţile locale din statul respectiv şi activitatea sa în conformitate cu statutul constă în acordarea prin intermediari a împrumuturilor garantate de stat sau autorităţile locale ori a împrumuturilor acordate organismelor aflate în strânsă legătură cu statul sau autorităţile locale.

ARTICOLUL 5
Coeficientul de lichiditate

(1) Coeficientul de lichiditate reprezintă raportul dintre activele lichide şi obligaţiile pe termen scurt ale asigurătorului faţă de asiguraţi.

(2) Activele lichide sunt:

a) titlurile de stat şi obligaţiunile emise de autorităţile administraţiei publice locale;

b) depozitele bancare;

c) disponibilităţile în conturi curente şi casierie;

d) valorile mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate, în următoarele condiţii:

- în limita a 5% din totalul valorilor mobiliare emise de aceeaşi entitate;

- în calculul activelor lichide obligaţiunile vor fi ponderate cu un coeficient de 0,75;

- în calculul activelor lichide acţiunile vor fi ponderate cu un coeficient de 0,50;

e) titlurile de participare la organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), ponderate cu un coeficient de 0,90, în limita a maximum 20% din activul net pentru fiecare fond.

(3) Activele prevăzute la alin. (2) lit. d) şi e) vor fi luate în calcul în limita a 50% din totalul activelor lichide.

(4) Activele lichide grevate de sarcini nu sunt luate în considerare la calculul coeficientului de lichiditate.

(5) Obligaţiile asigurătorului faţă de asiguraţi, pe termen scurt, sunt reprezentate de rezerva de daune brută.

(6) Asigurătorii au obligaţia de a avea coeficientul de lichiditate pentru activitatea de asigurări generale de cel puţin 1.

(7) Pentru activităţile desfăşurate în statele membre, activele lichide trebuie localizate pe teritoriul acestora.

ARTICOLUL 6
Reguli de congruenţă

(1) Acolo unde garanţia prevăzută în contract este exprimată într-o anumită monedă, angajamentele asigurătorului sunt considerate a fi plătibile în acea monedă.

(2) Acolo unde garanţia prevăzută în contract nu este exprimată într-o anumită monedă, angajamentele asigurătorului sunt considerate a fi plătibile în moneda ţării în care este prezent riscul. Totuşi, societăţile de asigurare pot opta pentru moneda în care sunt încasate primele, dacă există un cadru adecvat adoptării unei astfel de soluţii. Acest lucru este posibil în cazul în care, din momentul intrării în vigoare a contractului, este puţin probabil ca o daună să fie plătită în moneda în care este încasată prima şi nu în moneda ţării în care este prezent riscul.

(3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate autoriza asigurătorul ca acesta să ia în considerare, în vederea asigurării riscului, moneda pe care acesta o utilizează, în conformitate cu experienţa dobândită, sau, în lipsa experienţei, moneda ţării în care asigurătorul îşi are sediul central, pentru contractele care acoperă riscurile cuprinse în clasele 4, 5, 6, 7, 11, 12 şi 13 (numai răspunderea civilă a producătorilor), iar pentru contractele care acoperă riscuri cuprinse în alte clase pentru care, în funcţie de natura riscurilor, asigurarea riscului se va face într-o altă monedă decât cea care ar rezulta în urma aplicării procedurilor de mai sus.

(4) Acolo unde s-a raportat o daună către un asigurător care poate fi plătită într-o anumită monedă, alta decât cea care rezultă din aplicarea procedurilor menţionate mai sus, angajamentele asigurătorului vor fi plătite în acea monedă şi, în special, în moneda stabilită de instanţa judecătorească sau printr-o înţelegere încheiată între asigurător şi asigurat.

(5) Acolo unde este sesizată o daună, exprimată într-o monedă cunoscută dinainte de către asigurător, dar care este diferită de moneda care rezultă din aplicarea procedurilor de mai sus, angajamentele asigurătorului pot fi plătite în acea monedă.

(6) Societăţile de asigurare pot să nu îşi acopere rezervele tehnice prin active congruente, dacă prin aplicarea procedurilor de mai sus rezultă obligaţia acestora ca pentru a respecta principiul de congruenţă să păstreze activele într-o valută care să nu depăşească mai mult de 7% din activele exprimate în alte valute.

(7) În cazul în care angajamentele pot fi plătite într-o monedă, alta decât moneda unui stat membru, dacă investiţiile în acea monedă sunt reglementate, dacă moneda este supusă unor restricţii de transfer sau dacă, din motive similare, moneda nu este potrivită pentru a acoperi rezervele tehnice, societăţile de asigurare nu sunt obligate să respecte principiul de congruenţă.

(8) Societăţile de asigurare pot deţine active care nu sunt congruente, pentru a acoperi o sumă care să nu depăşească mai mult de 20% din obligaţiile lor într-o anumită valută.

(9) În cazul în care obligaţiile şi activele sunt exprimate în moneda unui stat membru, ele sunt considerate a fi exprimate în euro.

ARTICOLUL 7
Active care nu sunt utilizate în acoperirea rezervelor tehnice brute

Prevederile art. 1-4 nu se aplică activelor care nu sunt utilizate pentru acoperirea rezervelor tehnice brute. Asigurătorii care practică activitatea de asigurări generale sunt liberi să hotărască asupra activelor respective, mobile sau imobile, care se includ în activele lor totale.

ARTICOLUL 8

Nu vor fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice aferente asigurărilor generale plasamentele în instituţii de credit sau în societăţi de investiţii care nu mai derulează operaţiuni curente în legătură cu obiectul lor de activitate şi/sau care sub orice formă şi-au încetat activitatea şi/sau nu şi-au respectat obligaţiile faţă de terţi.

ARTICOLUL 9

Categoriile de active menţionate la art. 2 sunt admise să acopere rezervele tehnice brute numai în situaţia în care acestea nu sunt grevate de sarcini.

ARTICOLUL 10

Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.

ARTICOLUL 11

Prezentele norme transpun art. 20, 21, 22 şi 26 din Directiva 92/49/CEE şi anexa 1 la Directiva 88/357/CEE.