Rata lunară a inflaţiei a fost în decembrie de 0,64%, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Faţă de noiembrie, preţurile la mărfurile alimentare au crescut în decembrie cu 0,9%. Mărfurile nealimentare şi serviciile s-au scumpit cu 0,4 respectiv 0,7%. Comparativ cu aceeaşi lună din 2006 creşterile de preţuri sunt mai importante, peste 9 procente în cazul mărfurilor alimentare, 3,6% în cazul celor nealimentare şi de 8,5% la servicii.
Ouăle sunt cele care s-au scumpit cel mai mult în decembrie 2007, cu 6,46% faţă de noiembrie. Preţul laptelui a crescut şi el cu peste 2 procente, iar cel al pâinii şi al uleiului cu peste un procent.
La nivelul întregului an 2007, uleiul este cel care stă în topul scumpirilor cu o creştere a preţului de peste 44%. Anul agricol prost a făcut ca preţul legumelor şi al fructelor să crească cu peste 30, respectiv 20 de procente. S-au ieftinit în schimb, faţă de 2006, carnea de porc şi oăle.
The Money Channel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu