vineri, 4 ianuarie 2008

50 de tendinte in 2008

Banci si asigurari

In dinti de fierastrau. Urmeaza un inceput de an agitat pentru leu, prognozele analistilor mergand pana la o paritate de 3,65-3,70 lei pentru un euro. Calmarea situatiei este asteptata in a doua parte a lui 2008.

Retailul ramane lider. BCR dupa primul an de restructurare si UniCredit Tiriac gata sa prinda viteza de croaziera ar putea mari presiunea pe piata creditului de retail, care va creste puternic si in 2008.

Nou-veniti pe piata. Gigantul Royal Bank of Scotland ar putea intra prin pastrarea operatiunilor actualei ABN Amro Bank transformata in sucursala de la 1 ianuarie. Bancile spaniole continua sa tatoneze oportunitati.

Cu ochii pe profit. Asiguratorii si-ar putea indrepta atentia in acest an spre profit, dupa ce in 2007 marii jucatori au inregistrat pierderi sau reduceri semnificative ale castigului.

Se strang banii de pensie. Fondurile de pensii private vor strange anul acesta circa 300 mil. euro. Campania de aderare la fondurile de pensii obligatorii va lua sfarsit pe 17 ianuarie, dupa care va urma ultima raportare cu privire la numarul de participanti atrasi (25 ianuarie).

Piata de capital

Avalansa de listari. Tot mai multe companii din mediul privat isi indreapta atentia catre Bursa ca alternativa de finantare. Anul acesta va aduce si prima listare internationala la Bursa: grupul austriac Erste Bank.

Instabilitate. Influenta tot mai mare pe care pietele externe o au asupra evolutiei pietei de la Bucuresti va marca inceputul de an la Bursa.

Actiuni "mici". Brokerii estimeaza ca titlurile companiilor mai mici de pe Bursa si de pe piata RASDAQ vor continua sa aduca randamente ridicate.

Bani din pensii. Anul acesta va aduce pe Bursa si primele investitii ale fondurilor de pensii, estimate la cateva zeci de milioane de euro.

Bataie pe fonduri. Bancile vor continua sa se infrunte pe piata fondurilor mutuale, pentru acest an fiind deja anuntate mai multe lansari de fonduri noi.

Energie

Listarea Nuclearelectrica. Una dintre cele mai asteptate listari la Bursa va fi cea a Nuclearelectrica. Ar putea fi listat si Complexul Energetic Craiova. Transelectrica ar mai putea aduce 10% pe Bursa in 2008.

Barilul la 150$. Majoritatea companiilor petroliere vad un baril mult mai scump anul acesta, estimarile culminand cu cea lansata de Rompetrol, care vede in toamna acestui an un baril de 150$.

Ce mai privatizeaza statul? Raspunsul la aceasta intrebare va fi dat anul acesta dupa ce va fi stabilita structura marii companii energetice de stat. Printre companiile pe care statul le-ar mai putea privatiza se numara trei filiale Electrica si doua complexuri energetice, Turceni si Rovinari.

Investitii record. Transgaz, Transelectrica, Hidroelectrica si Romgaz au anuntat investitii de aprox. 1 miliard de euro. Totodata, Ministerul Economiei si Finantelor spune ca va obtine finantari pentru modernizarea complexurilor energtice.

Efectul liberalizarii. 2008 ar putea aduce primele efecte dupa o prima jumatate de an lipsita de evenimente dupa liberalizarea completa a pietelor de energie electrica si de gaze naturale. Traderii de energie ar putea ataca acest segment.

Imobiliare si constructii

20 de MALL-URI. Aproape 20 de mall-uri urmeaza a fi livrate in toata tara, trei dintre acestea urmand a fi inaugurate in Capitala. Numarul acestora se va dubla, tinand cont ca stocul actual este format tot din 20 de centre comerciale.

8.000 DE LOCUINTE IN BUCURESTI. Peste 40 de proiecte rezidentiale din Bucuresti si imprejurimi vor arunca in piata circa 8.000 de noi locuinte, record pentru piata Capitalei.

SE VOR MARCA PROFITURILE. Fondurile de investitii mici si medii ar putea iesi din piata pentru a-si marca profiturile, pe fondul nivelului scazut la care au ajuns randamentele de pe piata imobiliara.

INVESTITII MASIVE. Producatorii de materiale de constructii vor investi puternic in majorarea capacitatilor de productie pentru a face fata cererii de pe piata, dupa ce in 2007 o parte dintre ei nu si-au putut onora toate comenzile.

INTARZIERI DE PROIECTE. Deficitul de forta de munca in constructii s-ar putea traduce in intarzieri ale proiectelor, majorarea salariilor si cresterea numarului de muncitori din strainatate.

Auto

Ford la Craiova. In cazul in care Comisia Europeana va da un aviz favorabil in ceea ce priveste contractul de preluare a uzinei Daewoo Automobile de catre Ford Motor Company, in 2008 la Craiova va demara productia unui nou model al constructorului american.

Dacia revine. Dupa un an in care vanzarile constructorului roman au inregistrat o usoara scadere pe piata locala, Dacia va lansa in 2008 un nou model hatchback.

Importurile cresc peste piata. Importurile de autovehicule sunt estimate sa creasca cu peste 15% in 2008, in conditiile in care piata auto locala va creste cu 10% la aproape 400.000 de unitati.

Innoirea continua. Programul "Rabla", de innoire a parcului auto, va continua si in 2008. Guvernul a anuntat majorarea primei de casare a autoturismelor vechi de la 3.000 de lei la 4.000 de lei.

Investitii In componente auto. Romania isi va consolida in 2008 pozitia de producator de componente pentru marile concerne de autovehicule. Delphi va demara productia la Iasi.

IT&C

Concurenta in telecom. Cu cinci operatori activi de telefonie mobila si o concurenta deja acerba pe piata de telefonie fixa si internet, 2008 va fi scena unei lupte dure pe clienti. Clientii se vor putea muta in orice retea pastrandu-si numarul de telefon.

Achizitii. Firmele romanesti de IT&C care sunt inca detinute de antreprenori romani vor continua sa fie tinta propunerilor de preluare din partea companiilor straine.

Mai mult soft Si servicii. Companiile si institutiile vor creste ponderea achizitiilor de soft si servicii in detrimentul celor de hardware.

Internetul isi continua boom-ul. Online-ul romanesc se va imbogati cu noi magazine online care vor oferi si altceva decat produse electronice, electrocasnice si IT. De asemenea, se vor inmulti experimentele din zona online-ului, in paralel cu noi solutii de valorificare a spatiului publicitar.

Preferinta pentru mobilitate. Vanzarile de laptopuri vor continua sa inregistreze cele mai mari rate de crestere de pe piata de PC-uri.

Industrie

Privatizarea Antibiotice. Pe piata farmaceutica, care va trece de 2 mld. de euro in 2008, cele mai asteptate evenimente ale anului sunt privatizarea Antibiotice Iasi si vanzarea LaborMed.

Lupta cu Ikea. In industria mobilei, extinderea retailer-ului suedez Ikea, dar si intrarea grupului austriac Kika vor pune presiune pe retailul local, in timp ce producatorii locali vor incerca sa recastige contractele externe, pierdute in ultimii doi ani ca urmare a deprecierii monedei europene.

Scumpirea medicamentelor. Medicamentele se vor scumpi puternic in 2008, dupa ce si Antibiotice va fi privatizata. Deja, Sicomed a anuntat ca nu va mai vinde o intreaga serie de medicamente ieftine.

Otelul vibreaza. Combinatele siderurgice au o noua viata, in contextul cererii puternice de otel pe plan international. China, India, Brazilia si Rusia vor continua sa imprime un pret ascendent pentru otel si produsele din otel, ca urmare a cererii din constructii si industrie, mai ales cea auto.

Criza in textile. Numarul producatorilor de dimensiuni mici din industria usoara va continua sa scada pe fondul intensificarii competitiei din partea producatorilor asiatici, al majorarii costurilor cu forta de munca si al cresterii pretului la utilitati. Pe de alta parte, retailul de imbracaminte si incaltaminte va bifa noi intrari de lanturi internationale.

Retail

Expansiune accelerata. Ritmul de extindere a retelelor de retail modern il va depasi in acest an pe cel inregistrat in 2007, de 60%.

900 mil. euro investitii. Investitiile retailerilor internationali pe piata romaneasca de bunuri de larg consum ar putea ajunge la 900 mil. euro in acest an, fiind planificate in total peste 150 de deschideri de magazine.

Continua achizitiile. Jucatorii mari ar putea realiza noi achizitii de retele, ceea ce va contribui la consolidarea pietei de retail locale.

HIpermarketurile domina. Segmentul hipermarketurilor va fi si in acest an cel mai dinamic ca si crestere a cotei de piata, fiind programate 30-35 de deschideri in total.

Noi intrari pe piata. Nume mari din retailul international ar putea intra in Romania in 2008, printre acestea numaranduse Lidl, Aldi sau Emperia Holding.

Bunuri de larg consum

Crestere continua. Piata va creste si in acest an cu 10-15%, ritmul fiind mai mare in valoare decat in volum. Printre factorii care vor contribui la aceasta evolutie se numara cresterea veniturilor si orientarea consumului catre segmentele superioare de pret.

Presiune pe pret. Marcile private ale marilor retaileri, pozitionate in principal pe segmentul de pret cel mai de jos, isi vor majora cota de piata.

Scumpirea alimentelor. Cererea mare de produse alimentare pe pietele in curs de dezvoltare va mentine pretul alimentelor la un nivel ridicat.

Un an agricol bun. Un an agricol bun, foarte probabil avand in vedere precipitatiile din iarna, ar putea determina ca agricultura sa recastige pozitia pierduta anul trecut in favoarea constructiilor la formarea Produsului Intern Brut (PIB).

Cu ochii in toate directiile. Multinationalele prezente deja pe piata s-ar putea extinde pe mai multe segmente, atrase de potentialul de dezvoltare al acestora.

Vand antreprenorii? Oamenii de afaceri romani, care au dezvoltat afaceri de la zero, in industria carnii, a laptelui, in morarit si panificatie sau uleiuri vegetale ar putea semna primele exit-uri sau vanzarea unor pachete minoritare catre fonduri de investitii sau parteneri strategici.

Resurse umane

Incetinesc salariile. Salariile vor continua sa creasca si in acest an insa, intr-un ritm mai scazut fata de 2007. Astfel, daca anul trecut cresterea a fost de peste 30%, in 2008 se asteapta un salt de 20 - 25%. La nivel de management se va inregistra chiar o stagnare a veniturilor la nivelul anului trecut.

Deficit mai mare. Deficitul de forta de munca se va adanci in conditiile in care romanii vor continua sa plece la munca in strainatate, iar cei care deja lucreaza dincolo de granite nu vor fi tentati sa se intoarca. Cel mai greu vor gasi oameni firmele din vestul tarii si din Bucuresti.

Straini In constructii. Constructiile vor fi centrul crizei de personal in 2008, cand cresterea investitiilor din domeniu va determina supraincalzirea sectorului. De aceea, aducerea de muncitori din statele vecine va fi luata in considerare de multe firme locale.

Vanzarile cauta oameni. Segmentul vanzarilor va lansa cele mai multe oferte de job anul acesta datorita dezvoltarii pietei, dupa ce si in 2007 numarul de joburi scoase la concurs in vanzari a fost aproape dublu fata de 2006.

Romanii se intorc sefi. Conducerea operatiunilor locale ale multor firme multinationale va fi preluata de manageri romani care au lucrat in strainatate, continuand astfel tendinta inceputa anul trecut.

Sursa: www.zf.ro/articol_155379

Niciun comentariu: