Aderarea la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, va ramane una din primele trei date ca importanta istorica pentru Romania. Pentru business, aderarea a avut impact in cresterea salariilor, in explozia preturilor la imobiliare, in mentinerea investitiilor straine la un nivel inalt. Dar cel mai important efect a fost majorarea cu 70% a deficitului extern ca urmare a cresterii importurilor - in primul rand de produse alimentare, la care au fost ridicate taxele vamale. Subventiile UE pentru fermieri, care inca nu au fost acordate, ar putea fi un impuls pe viitor pentru cresterea productiei alimentare autohtone.
2. An prost pentru inflatie
Seceta care a afectat regiuni intinse din Europa a pus frana cresterii economice, agricultura avand o contributie negativa la PIB de 18,3%: la noua luni PIB a urcat cu 5,8%, fata de 7,8% in urma cu un an. Totusi, cresterea economica a depasit asteptarile majoritatii analistilor, o contributie substantiala aducand constructiile, care au urcat cu peste 34%. Tot seceta s-a numarat printre cauzele principale care au intrerupt tendinta de scadere a inflatiei. Rata anuala a urcat in noiembrie la 6,67%, cu doua puncte procentuale peste nivelul din noiembrie 2006.
3. A venit Nokia
Compania finlandeza Nokia, cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, a anuntat ca va investi circa 60 mil. euro pentru a deschide in localitatea Jucu, de langa Cluj-Napoca, o fabrica de telefoane mobile in care vor lucra peste 3.500 de oameni. In parcul Nokia Village din Cluj isi vor deschide unitati de productie mai multi parteneri ai companiei finlandeze, ceea ce va duce valoarea investitiei la peste 200 mil. euro. Nokia estimeaza ca unitatea din Romania va deveni operationala anul viitor. La fabrica din Cluj vor fi asamblate si personalizate telefoane mobile.
4. Leul, cel mai volatil an
Valurile provocate de criza creditelor cu risc mare care a izbucnit in SUA au atins si Romania: leul a avut o toamna agitata, iesirile de capital ale investitorilor speculatori aruncand cotatiile la peste 3,6 lei pentru un euro si inversand printr-o miscare de pendul brutala aprecierea rapida a monedei nationale din prima jumatate a anului, care dusese cursul la 3,11 lei/euro. In acelasi timp, criza subprime a antrenat scumpiri ale creditelor in euro acordate de bancile locale si mentine aceeasi perspectiva pentru 2008, in conditiile scaderii lichiditatii internationale.
5. Patriciu a vandut
Tranzactia prin care compania kazaha KazMunayGaz a achizitionat 75% din actiunile grupului Rompetrol l-a propulsat pe omul de afaceri Dinu Patriciu in fruntea ierarhiei celor mai bogati romani. Averea sa a fost estimata la 3,4 miliarde de dolari, din care 2,7 miliarde de dolari au venit doar din vanzarea pachetului de 75% din actiunile grupului. Pentru Rompetrol, Patriciu a primit patru oferte, incepand de la investitori strategici pana la fonduri de investitii, dar in final au ramas doi concurenti. In prezent omul de afaceri mai are 20% din grup.
6. Au venit pensiile private
2007 a insemnat lansarea sistemului de pensii private, cu ambele sale componente (cea facultativa, in luna iunie si cea obligatorie, in luna septembrie). Pensiile facultative incheie anul cu un bilant sub asteptari (doar 60.000 de contributori si active de circa 3 mil. euro), in timp ce campania pensiilor obligatorii a reprezentat un real succes: aproape 3 milioane de clienti atrasi in primele trei din patru luni, mult peste asteptari. Fondurile obligatorii vor administra anul viitor active de 300 de milioane de euro si vor ajunge la circa 10 miliarde de euro in urmatorul deceniu.
7. Angajati tot mai scumpi
Costurile cu forta de munca au crescut cu mult peste bugetele initiale ale companiilor. Potrivit unei analize realizate de ZF in luna iunie, angajatorii care estimau la inceputul lui 2007 un avans de 10% al cheltuielilor cu personalul s-au vazut in fata unor cresteri si de peste 50%, fiind nevoiti sa-si revizuiasca in scadere estimarile financiare. Salariile au crescut in medie cu 30%, pe fondul accentuarii crizei de oameni, dar in anumite industrii si pozitii chiar s-au dublat. Sunt estimari ca exista un deficit de 300.000 de angajati la nivelul economiei.
8. An beton in imobiliare
Relaxarea conditiilor de creditare a condus anul acesta la o crestere cu circa 40-50% a locuintelor, care cumulata cu investitiile masive de pe piata imobiliara au condus la o majorare record a consumului de materiale de constructii, pana la circa 6,5 miliarde de euro. Practic, anul acesta producatorii de ciment, caramizi sau BCA au fost depasiti de cerere, situatia care i-a fortat sa anunte investitii masive in majorarea capacitatilor de productie in urmatorii ani si sa majoreze preturile cu circa 15-20%. De altfel, anul acesta piata constructiilor se va majora cu circa 35%, pana la circa 10 mld. euro.
9. Magnetul Transgaz
Oferta publica initiala a Transgaz a fost singura de anul acesta prin care o companie s-a listat la Bursa, insa a fost suficienta pentru a demonstra ca pe piata exista un interes enorm pentru investitiile in actiunile companiilor locale. Cu o valoare a ofertei de circa 65 de milioane de euro, reprezentand 10% din capitalul companiei, Transgaz a reusit sa atraga subscrieri de 1,8 miliarde de euro, de la peste 12.000 de investitori, din care 1,1 miliarde de euro au reprezentat bani ai investitorilor romani. Drepturile de alocare ale Transgaz au castigat in primele trei zile de tranzactionare 75% fata de pretul din oferta.
10. Ford la Craiova
Ford, unul dintre cei mai mari constructori auto la nivel mondial, a semnat in acest an contractul cu statul roman pentru achizitia fostei uzine Daewoo de la Craiova, proces de privatizare care este in prezent analizat de catre Comisia Europeana. In 2007 piata auto locala a depasit pentru prima data pragul de 350.000 de unitati, in crestere cu 24%. Dapasirea pragului de 300.000 de unitati, dar si aderarea la UE au determinat implicarea directa pe piata a constructorilor de automobile precum BMW Group, Honda, Mercedes-Benz, dar si Citroen. In acest an marca Daewoo isi va inceta productia.
11. Listare ratata
RCS&RDS, unul dintre cei mai mari operatori telecom de pe piata locala, a renuntat la listarea pe Bursa din Londra, acuzand conditiile nefavorabile de pe pietele internationale de capital. Operatorul urmarea sa obtina pana la 575 mil. dolari pentru a-si finanta extinderea retelei 3G din Romania si pe alte piete din regiune.
12. Tranzactii IT
Anul acesta a reprezentat pentru piata de IT un an al tranzactiilor, printre cele mai importante numarandu-se achizitia unui pachet minoritar din actiunile companiei Neogen, pentru 6 mil. euro, de catre fondurile de investitii Tiger Global Management si Wouwer. De asemenea, in fruntea listei se afla vanzarea a mai putin de 7% din actiunile BitDefender, pentru 4,8 mil. euro unui grup de sapte investitori romani si americani, si preluarea de catre un consortiu de sapte investitori, care include un fond de investitii finantat de gigantul american Cisco, a 11,7% din actiunile producatorului local de software Gecad Technologies, pentru 2 mil. euro.
13. Tranzactii record
Elpreco Craiova, unul dintre cei mai mari producatori de materiale de constructii, a fost preluat de grupul irlandez CRH pentru circa 70-75 mil. euro, in timp ce grupul Simcor Oradea se afla in negocieri cu fondul de investitii american AIG. In plus, anul acesta fondul de investitii american Advent International a preluat circa 70% din actiunile companiei Ceramica Iasi, pentru 35 mil. euro. Cea mai mare finantare. Dezvoltatorul imobiliar Copper Beech a obtinut un credit de 575 de milioane de euro de la BCR pentru mai multe proiecte rezidentiale, aceasta fiind cea mai mare finantare obtinuta de un dezvoltator pentru proiecte pe piata locala.
14. Cea mai mare finantare
Dezvoltatorul imobiliar Copper Beech a obtinut un credit de 575 de milioane de euro de la BCR pentru mai multe proiecte rezidentiale, aceasta fiind cea mai mare finantare obtinuta de un dezvoltator pentru proiecte pe piata locala.
15. Carrefour preia Artima
Retailerul francez Carrefour a realizat tranzactia anului din segmentul de retail atunci cand a achizitionat lantul de supermarketuri Artima, detinut de Polish Enterprise Fund V (PEF V), un fond de private equity administrat de Enterprise Investors, tranzactia fiind evaluata la 55 de milioane de euro.
16. Ciocolata cu gust englezesc
In timp ce francezii au realizat tranzactia anului pe segmentul de retail, englezii si-au adjudecat tranzactia anului in sectorul de FMCG, dupa ce Cadbury, unul dintre cei mai mari producatori de ciocolata la nivel mondial, a platit aproape 100 de milioane de euro pentru 93,2% din compania locala Kandia-Excelent.
17. America House
Achizitia imobilului de birouri America House de catre PBW II Real Estate Fund, un fond de investitii administrat de grupul francez Natixis, a fost prima investitie la un randament sub 6%, respectiv 5,55%, nivel comparabil cu pietele mature din Europa Centrala si de Est.
18. Avantul Rasdacelor
La Bursa de Valori, piata RASDAQ a fost anul acesta principala vedeta, actiunile listate pe aceasta multiplicand de mai multe ori banii investitorilor care au avut curajul sa investeasca in companiile listate pe aceasta piata, considerate mai riscante decat cele de pe piata principala. Investitorii in principalele actiuni de pe Bursa au avut in schimb mai multe emotii decat profituri, acestea osciland puternic sub influenta turbulentelor de pe pietele internationale.
19. Gratuitele
SIF Transilvania a fost prima dintre SIF-uri care a reusit sa intruneasca cvorumul necesar pentru o Adunare Generala Extraordinara, acordand actionarilor cu aceasta ocazie actiuni gratuite, o alta premiera pentru SIF-uri. Majorarea a fost insa contestata ulterior de Cocor Bucuresti si de un alt actionar al SIF, astfel ca desi a distribuit actiunile gratuite, investitorii nu le pot vinde pana la finalizarea litigiilor.
20. O tara de Key Accounts
La sfarsitul lunii ianuarie a acestui an, marii retaileri au bifat ultimul judet de pe harta Romaniei, prin intrarea retelei de magazine Kaufland in Neamt. Potrivit datelor firmei de cercetare MEMRB, numarul total de magazine apartinand comertului modern a crescut in acest an cu 97 de unitati, pana la 369 de puncte de vanzare.
21. Mallul provincial
Numarul centrelor comerciale din afara Bucurestiului s-a dublat in acest an, de la 9 la 18 unitati, iar pentru anul viitor este estimata o noua dublare, in conditiile in care alte circa 15-16 proiecte de mall-uri din provincie au programata livrarea in 2008. Spre comparatie, anul trecut au fost livrate in Romania doar patru centre comerciale - la Sibiu, Ramnicu-Valcea, Constanta si Brasov.
22. Anul healthcare
Tranzactiile din sectorul medical privat, care inregistreaza cele mai rapide ritmuri de crestere din industrie, au atras in acest an investitii de peste 30 de milioane de euro din partea fondurilor de private-equity, majoritatea jucatorilor din top zece suferind schimbari de actionariat in 2007.
23. S-au vandut asiguratorii
Grupul Vienna Insurance a preluat anul acesta, pentru aproape 120 mil. euro, 50% din Asirom de la omul de afaceri Ioan Niculae si alte 16% de la actionarii minoritari ai companiei printr-o oferta publica. Banca Transilvania a vandut 90% din actiuni pentru 90 mil. euro catre francezii de la Groupama, iar Sabile Limited, controlat de fondul ceh de investitii PPF Investments, a ajuns sa detina pachetul majoritar de actiuni ARDAF Cluj, dupa ce a achizitioant 56% din actiuni de la omul de afaceri Ovidiu Tender si ulterior din piata.
24. Migrarea managerilor
Anul acesta a stat de asemenea sub semnul accelerarii migratiei specialistilor intre industrii. Am vazut astfel manageri din FMCG mutandu-se in sectorul de banking sau industrie, cum a fost de exemplu cazul lui Aliz Kosza, fostul director general al filialei Orkla care de la 1 ianuarie va ocupa functia de general manager al producatorului de vopsea Fabryo, detinut de Daniel Guzu.
25. Revin acasa
Pe fondul cresterilor salariale din acest an, Stanton Chase Romania, una dintre cele mai mari companii de executive search de pe piata locala, a recrutat in acest an pentru pozitii de general manager opt romani care lucrau anterior pe pozitii de management in strainatate, in domenii ca real estate sau servicii financiare pe fondul majorarii salariilor si al cresterii economice.
26. Venirea IKEA
Grupul suedez IKEA, cel mai mare retailer de mobila din lume, a deschis in luna martie a acestui an prima sa unitate de pe piata locala in urma unor investitii de 25 de milioane de euro. Principalele motive care au stat la baza deciziei de intrare pe piata locala au fost maturizarea petei de profil si cresterea puterii de cumparare.
27. Concurenta dura in telecom
Lupta pentru clienti noi sau mentinerea bazei de utilizatori de servicii telecom & televiziune s-a acutizat in 2007. Pe piata de telefonie mobila, operatorii au desfasurat fara oprire, pe durata intregului an, campanii promotionale, in timp ce pe piata de telefonie fixa utilizatorii au ajuns sa obtina convorbiri gratuite si nelimitate in orice retea fixa in pretul abonamentului.
28. Rascumpararea Petromservice
Austriecii de la Petrom, cea mai mare companie din Romania, au rascumparat Petromservice pentru 328,5 de milioane de euro, jumatate din banii pe care statul i-a incasat de la OMV.
29. Primul an de restructurare la BCR
2007 a fost primul an intreg in care cea mai mare banca de pe piata a operat sub administrarea austriecilor de la Erste Bank. Au inceput reducerile de personal si restructurarea portofoliului de produse si servicii. Din toamna a fost schimata sigla bancii, iar de la 1 decembrie BCR are un nou CEO, pe Manfred Wimmer, care l-a inlocuit pe Nicolae Danila.
30. Vanzarile Broadhurst
Fondul de investitii Broadhurst administrat de New Century Holdings, unul dintre cele mai mari si mai vechi fonduri de pe piata, a realizat in 2007 cele mai mari vanzari de active din istoria sa, acestea ridicandu-se la circa 500 de milioane de euro. Printre activele vandute se numara magazinele Romarta, terenul de sub fabrica Electroaparataj, producatorul de materiale de constructii Elpreco Craiova, 50% din actiunile proiectului imobiliar Cotroceni Park sau fabrica Tricodava.
31. Credite fara limita
Din luna mai, primele banci au obtinut aprobarea BNR pentru a acorda credite fara avans minim obligatoriu la creditele ipotecare si fara plafon standard la creditele de consum. Bancile au primit libertatea de a-si evalua singure clientii si de a putea negocia de la caz la caz conditiile de acordare a unui imprumut, ceea ce a accelerat din nou cresterea creditarii.
32. Coca-Cola inchide fabrica din Bucuresti
Coca-Cola HBC Romania a inchis in acest an fabrica de bauturi racoritoare carbonatate din Bucuresti, trasferand la unitatea din Ploiesti cele doua linii de imbuteliere cu o capacitate totala de 663.000 de litri pe zi.
33. Pesta Smithfield
Sperantele producatorilor de carne de porc ca vor putea incepe din nou exportul in 2009 au fost spulberate anul acesta dupa ce in cadrul a trei ferme Smithfield au fost inregistrate focare de pesta porcina. Neglijenta si ilegalitatile din Romania l-au costat pe producatorul american aproximativ 9 mil. euro.
34. Iaurt cu dioxina
Industria lactatelor a fost tulburata anul acesta de suspiciunea de contaminare cu dioxina a doua loturi de iaurturi cu fructe, comercializate de producatorul francez Danone. Desi doar o alarma falsa, aceasta a afectat vanzarile tuturor producatorilor de iaurturi cu fructe dar in special pe cele ale companiei Danone, care estimeaza pentru acest an o scadere a profitului.
35. Domo real estate
Lorand Szarvadi si Ferenc Hegedus, fondatorii retailerului de electrocasnice Domo, au investit banii obtinuti in urma preluarii companiei de catre fondul de investitii Equest Investment Balkans, intr-un teren de 100 de hectare amplasat in nord-vestul Capitalei pe care vor dezvolta un complex rezidential de 1.000 de apartamente si 1.000 de vile.
36. Preferam ecranul plat
Vanzarile de televizoare flat panel, televizoare cu cristale lichide, LCD, si cu plasma au explodat in acest an, principalii factori care au contribuit la cresterea pietei fiind reducerea preturilor de catre principalii producatori internationali, cat si reducerea taxelor vamale de import.
37. Retailerii de vin abandoneaza piata
Doi retaileri de vin, Depozitul de Vinuri si Vinlux, ambii pozitionati pe segmentul superior de pret, au inchis magazinele din Bucuresti in a doua jumatate a acestui an. Pe piata exista in prezent o singura retea, Vinexpert, pozitionata pe acest palier de pret. Marii operatori de magazine de profil nu au atacat inca Romania.
38. Borcea a vandut un caine rosu
Grupul olandez SHV s-a inteles cu omul de afaceri Cristi Borcea, directorul general al clubului de fotbal Dinamo Bucuresti, pentru achizitia afacerii cu GPL (gaz petrolier lichefiat), Crimbo Gaz, intr-o tranzactie de aproximativ 40-50 mil. euro.
39. Restructurarea RTC
Omul de afaceri Octavian Radu, patronul grupului RTC, a vandut anul acesta patru afaceri: distribuitorul de apa in sistem watercooler Aqua Regis, compania Pay Store, Depozitul de Vinuri si Depozitul de Legume si Fructe.
40. Bill Gates la Bucuresti
Bill Gates a ajuns anul acesta pentru prima data in Romania pentru lansarea Windows Vista si a MicrosoftOffice, precum si pentru inaugurarea oficiala a Centrului Global de Suport Tehnic din Bucuresti al companiei Microsoft, venirea lui Gates la Bucuresti demonstrand inca o data progresul inregistrat de piata de IT pe plan local.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu