Perspectivele economice pentru Europa Centrala si de Est se imbunatatesc, pe fondul revenirii economiilor vestice, iar acest lucru se poate vedea in evolutia pozitiva a burselor si a monedelor din regiune
Zlotul polonez s-a apreciat pana pe cea mai puternica pozitie din ultimele sapte luni, iar bursa de la Varsovia a crescut depasind maximul atins in octombrie, pe fondul evolutiei imbucuratoare a vanzarilor din retail care au postat cea mai importanta crestere din acest an, acesta fiind cel mai recent semn ca economia si-ar putea reveni dupa aceasta perioada dificila, scrie Bloomberg.
Zlotul a urcat cu 0,35% ieri pentru a saptea zi la rand, pana la un raport de schimb de 4,10040 zloti/euro, cea mai puternica pozitie din februarie, atunci cand monedele din intreaga regiune au atins un punct minim.
Bursele din Europa Centrala si de Est au scazut puternic in perioada octombrie-martie, ca urmare a problemelor cauzate de falimentul bancii americane Lehman Brothers, care a dus la o scadere severa a apetitului pentru risc a investitorilor straini.
Zlotul va mai creste
Moneda poloneza a intrat intr-un trend crescator inca din februarie. De atunci a castigat aproape 16% in fata euro si peste 25% in fata dolarului. Analistii se asteapta insa ca aceasta perioada de crestere sa nu se opreasca aici. Pe bursa insa, indicele de referinta WIG 20 si-a incheiat o perioada de sase zile de apreciere, postand un declin de 1,18%, pana la 2.289,71 puncte ieri pana la jumatatea sedintei de tranzactionare.
Vanzarile sectorului de retail au crescut cu 5,7% in luna iulie comparativ cu luna similara a anului trecut, dupa ce cresterea puternica a salariilor a avut ca efect animarea consumului in cea mai mare economie din Europa Centrala si de Est, potrivit Biroului polonez de Statistica. Datele oficiale au infirmat asteptarile economistilor care vorbeau de o crestere de 1,4%.
"Rezultatele sectorului de retail au un efect pozitiv asupra actiunilor companiilor poloneze si asupra zlotului", a spus Koon Chow, strateg pe piete emergente in cadrul Barclays Capital din Londra. "Avem motive sa credem ca economia a intrat destul de puternic in criza si ca isi va reveni relativ repede."
Perspective modeste pentru Cehia
Coroana ceha, considerata anul trecut cel mai bun performer din Europa Centrala si de Est, s-a apreciat cu 0,24%, a doua zi de cresteri, pana la un raport de schimb de 25,4063 coroane pentru un euro, dupa o perioada de declin alimentata de temerile ca situatia economica din Cehia s-a inrautatit in luna august. Moneda nationala a Cehiei se afla pe cea mai puternica pozitie in raport cu euro de la inceputul acestui an, raportul de schimb coborand pentru a patra oara in aceasta perioada sub 25,5 coroane pentru un euro.
Banca americana de investitii Brown Brothers Harriman a recomandat insa investitorilor sa vanda coroane si sa cumpere zloti, in conditiile in care moneda poloneza este asteptata sa se aprecieze pana la o valoare record pentru ultimele trei saptamani.
"Zlotul polonez este cel mai bun performer din regiune", a spus Marc Chandler, seful diviziei de strategie valutara in cadrul Brown Brothers Harriman. "Dupa ce luna trecuta am obtinut bani buni din pozitiile long pe zlot si short pe coroana ceha, am reoptat pentru aceleasi pozitii."
Indicele ceh de referinta PX s-a depreciat cu 0,52% comparativ cu ziua precedenta, pana la 1.188,6 puncte. In ultima luna, acesta a crescut aproape constant, pana la un nivel maxim pentru acest an.
Aprecieri in linie
Forintul ungar a urcat cu 0,31%, pana la un raport de schimb de 268,0790 forinti pentru un euro, continuand cele peste sapte zile de aprecieri. Moneda ungara este acum mult mai puternica decat la inceputul anului, cand un euro valora peste 281 de forinti, deoarece masurile guvernamentale indica o posibila redresare a situatiei. Si leul romanesc este mai puternic acum comparativ cu inceputul acestui an. Acum un euro este echivalentul a 4,2296 lei, comparativ cu peste 4,35 lei in luna februarie.
Vanzarile sectorului de retail in Ungaria au continuat sa scada pentru a 29-a luna consecutiv in iunie, pe fondul adancirii recesiunii si actiunilor guvernului care in incercarea de a reduce deficitul bugetar au afectat consumul, potrivit unui raport al Biroului ungar de Statistica. In luna iunie, ritmul de scadere a incetinit totusi, vanzarile sectorului de retail coborand cu 2,2% comparativ cu aceeasi luna a lui 2008, dupa un declin anual de 4,2% in luna precedenta. Economistii estimasera o scadere de 4,3%.
Dupa o perioada oscilanta, indicele bursier de referinta din Ungaria, BUX, a scazut cu 0,2%, pana la 19.841,21 puncte, dupa ce in ziua precedenta se apreciase cu 0,93%. Nivelul actual al indicelului reprezinta maximul perioadei octombrie - august.
Polonia evita recesiunea
Statele din Europa de Est au fost puternic afectate de recesiune. In primul trimestru, Polonia a fost singurul stat din regiune care a ramas pe plus in randul celor 10 state din Est si este de asemenea singurul stat care a reusit sa evite intrarea in recesiune. In acest an PIB-ul statului ar putea creste cu 1%, depasind estimarea de 0,2% a guvernului, potrivit lui Zbigniew Chlebowski, un oficial din Platforma Civica, partidul aflat la guvernare.
Trimestrul doi a fost o perioada dificila, cele mai multe state postand rezultate ce indicau o inrautatire a situatiei.
In Ungaria, in trimestrul doi economia s-a contractat cu 7,4%, dupa ce in trimestrul precedent scaderea a fost de 5,6%, comparativ cu perioada similara a anului trecut.
sursa: ZF